FC Viitorul visează la o primă victorie în Liga I

383
1
Cele două remize înregistrate, până în prezent, în debutul Ligii I, de către elevii lui Cătălin Anghel, nu sunt îndeajuns de bune pentru performanța pe care și-o dorește "Regele" Hagi în primul eșalon al fotbalului românesc.
Astfel, antrenorul Viitorului s-a decis să apuce taurul de coarne, și să urmărească dorința patronului său, anunțând că își dorește foarte mult o primă victorie în etapa a III-a a Ligii I, cu Astra Ploiești, meci ce se va desfășura pe stadionul "Oțelul" din Galați, duminică, de la ora 19.00.
"Este momentul să începem și noi să câștigăm. Știu că ne va fi greu, dar ne dorim să ne facem jocul și să obținem cele trei puncte. Astra este o echipă foarte bine organizată, care încearcă să joace fotbal, și nu întâmplător a câștigat la Bistrița și a condus-o pe Steaua. Se vede mâna lui Bogdan Stelea pentru că Astra a jucat foarte bine în primele două etape. Și noi suntem preocupați de joc și din acest motiv cred că vom avea parte de un meci frumos. Mă interesează mult rezultatul, iar dacă vom obține cele trei puncte la capătul unui meci bun va fi cu atât mai bine. Au trecut două etape și vrem să creștem de la meci la meci, să avem o posesie bună și să obți-nem victoria", a declarat antrenorul FC Viitorul, Cătălin Anghel.

Comentează știrea

Constantean
5 august 2012
fotbal

Cand va juca Viitorul Constanta pe stadionul Farului ?

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.3694 secunde