FCV Farul l-a transferat pe fundaşul brazilian Gustavo Marins Silva

110
FCV Farul l-a transferat pe fundaşul brazilian Gustavo Marins Silva - 1-1674378069.jpg

Articole de la același autor

Conducerea clubului FCV Farul Constanţa a perfectat actele de transfer al unui nou jucător: brazilianul Gustavo Henrique Marins Silva (21 ani). Născut în data de 11 februarie 2002, Guatavo Marins evoluează pe postul de fundaş central, măsoară 1,84 m şi a fost format de clubul Gremio.

„Atunci când mi s-a propus să vin la Farul, nu am stat prea mult pe gânduri, nu am analizat mult oferta, pentru că ştiam că vin la un club mare, de tradiţie al fotbalului românesc, care se bate la titlu.

M-am simţit bine la primele antrenamente desfăşurate aici, la început nu am lucrat prea mult cu mingea, ne-am axat pe pregătirea fizică.

Este prima mea experienţă într-o altă ţară, vreau să mă adaptez cât mai rapid. Îmi doresc să am evoluţii dintre cele mai bune la un club profesionist din toate puncte de vedere”, a declarat fotbalistul brazilian.

XXX

Luni, 23 ianuarie, de la ora 20.00, în etapa a 22-a a Superligii, FCV Farul va susţine, pe teren propriu, primul meci oficial din 2023, în compania campioanei en-titre, CFR Cluj.

În ziua jocului, casele de bilete de la stadion se vor deschide începând cu ora 18.00, iar accesul fanilor în stadion va fi permis de la ora 18.30. Copiii cu vârste sub şapte ani au intrarea gratuită însoţiţi de un părinte.

Foto: farulconstanta.com

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.623 secunde