Federația Română de Atletism și-a îndeplinit obiectivele pe anul 2017

156
Federația Română de Atletism și-a îndeplinit obiectivele pe anul 2017 - federatia-1514386663.jpg

Articole de la același autor

Președintele Federației Române de Atletism (FRA), Florin Florea, a declarat că atletismul românesc de performanță și-a îndeplinit obiectivele în 2017, chiar dacă nu a reușit să adune multe medalii la competițiile internaționale.

"A fost un an bun, nu extraordinar, dar unul reușit, chiar peste așteptări la unele capitole. A fost un an de construcție și reorganizare în care ne-am făcut planurile pentru 2018. Am avut, anul acesta, delegații numeroase la marile competiții, asta înseamnă că atletismul la nivel de performanță și chiar mare performanță și-a îndeplinit obiectivele. Dacă în 2016 am avut în jur de 120 de sportivi care și-au făcut baremurile și s-au calificat la competițiile internaționale de obiectiv, în 2017 am crescut cu 20-25%. Asta înseamnă că mai multă lume ia în serios atletismul. E adevărat, nu am performat la nivel de elită, adică la medalii. Și mă refer, în special, la Campionatele Mondiale de la Londra. Dar și acolo am avut o delegație bună, cu perspective pentru Doha 2019. Iar faptul că am avut două finale la Londra înseamnă foarte mult în timpurile astea. E adevărat, însă, că, în finale, cei doi sportivi nu au avut succesele dorite de ei", a spus Florea, citat de Agerpres.

Federația Română de Atletism a obținut, anul acesta, organizarea în 2018 a Campionatului European de ultra atletism. Alina Rotaru și Andrei Gag sunt laureații forului în anul 2017.

"Noi am stabilit două categorii, la băieți și fete. La fete o avem pe prima poziție pe Alina Rotaru ca cea mai bună sportivă, iar cel mai bun sportiv este Andrei Gag. La toate disciplinele o văd pe Simona Halep. Este un exemplu de organizare, de strategie, pentru că reușește foarte bine să promoveze România peste hotare", a precizat președintele Florin Florea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3569 secunde