Fiul lui Mihai Leu debutează în motorsport cu maşina regretatului său tată

182
< 1 min citire
Fiul lui Mihai Leu debutează în motorsport cu maşina regretatului său tată - marco-leu-1753446109.jpg
Marco Leu, fiul legendarului Mihai Leu, va pilota în acest weekend modelul Audi R8 GT3 LMS în cadrul etapei de viteză în coastă de la Sinaia, acolo unde, în urmă cu un an, tatăl său obținea ultimul podium al carierei. La trei săptămâni de la dispariția prematură a lui Mihai Leu, unul dintre cei mai mari sportivi din istoria României, motorsportul autohton trăiește un moment încărcat de emoție. Marco (32 de ani) a decis să-i cinstească memoria tatălui său într-un mod simbolic, pilotând mașina cu care acesta a concurat în ultimele două sezoane în competițiile de viteză în coastă și Super Rally, precizează comunicatul.
După un test reușit la Alba Iulia, la finalul săptămânii trecute, Marco Leu a hotărât să ducă mai departe moștenirea lăsată de tatăl său, astfel încât numele Leu va fi din nou prezent în campionatele naționale de motorsport.
Este un moment emoționant pentru mine. Recunosc că simt o presiune, dar în acest fel voi face ceea ce i-a plăcut tatălui meu: motorsportul. Nu este doar o cursă pentru mine, este un omagiu adus a ceea ce a însemnat tata în acest sport", a declarat Marco Leu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0458 secunde