Știința Bacău - HCM Constanța, în Liga Națională de handbal masculin

Forțe proaspete, reintră Adzic și Kazic

333
3 min citire
Meci extrem de important, duminică, pentru HCM Constanța, care va întâlni, în deplasare, pe Știința Bacău, una dintre surprizele plăcute ale Ligii Naționale de handbal masculin.
După un început slab de sezon, campioana României poate reintra în cursa pentru titlu, iar o victorie în orașul lui Bacovia ar pica la momentul potrivit.
Antrenorul HCM-ului, Eden Hairi, are trei motive de bucurie: Aleksandar Adzic s-a refăcut după o accidentare ce l-a ținut de-parte de sală mai bine de o lună, Laurențiu Toma și-a scos ghipsul și va efectua deplasarea la Bacău, iar conducerea clubului i-a ridicat suspendarea lui Miodrag Kazic, tras "pe linie moartă" după prestația penibilă din meciul cu Poli Timișoara.
"Este timpul să mai și câștigăm, să ne apropiem de podium. Soarta titlului nu este decisă, mai sunt multe etape, totul depinde numai de noi. Sper să învingem și să dedicăm acest succes suporterilor noștri, care sunt alături de echipă și la bine, și la rău", a declarat Eden Hairi.
Partida Știința (locul 3, 9 p) - HCM (locul 9, 5 p), din etapa a șaptea de campionat, începe la ora 11 și este arbitrată de brigada vâlceană Pleșa / Pripas. În tabăra gazdelor, veteranul Sandu Iacob (51 goluri) și Ionuț Rotaru (35 goluri) sunt principalele "guri de foc".
Medgidia, șanse minime cu Dinamo
Cealaltă echipă din județ, CSM Medgidia (locul 10, 5 p), are șanse minime de a se întoarce cu puncte din deplasare de la București, unde sportivii antrenați de Ion Crăciun vor da replica celor de la Dinamo (locul 7, 6 p).
Celelalte partide ale etapei: Romvag Caracal - HC Odorhei, U Bucovina Suceava - Ploiești Uztel, Poli Timișoara - Pandurii Târgu Jiu, Steaua București - HC Minaur Baia Mare. În devans, s-a jucat meciul UCM Reșița - CSM Oradea 36-31.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0331 secunde