Jucătoarea sârbă de tenis Ana Ivanovic, fost număr unu mondial la doar 20 de ani și câștigătoarea turneului de la Roland Garros în 2008, a anunțat, miercuri, printr-o înregistrare video, că își încheie cariera, deoarece nu poate continua din cauza problemelor fizice recurente, transmite AFP.
"Am decis să îmi închei cariera de jucătoare profesionistă de tenis, a fost o hotărâre dificilă", a afirmat Ivanovic, emoționată, într-o înregistrare video publicată pe Facebook.
În septembrie, Ivanovic își încheiase sezonul din cauza unei accidentări la încheietura mâinii. În acel moment era numărul 31 mondial, după un an 2016 marcat de eșecuri, înfrângeri în primul tur la Wimbledon, Cincinnati și JO de Rio.
Ana Ivanovic a avut un debut reușit de carieră, în 2003, câștigând primul său titlu în 2005, la Canberra.
Căsătorită cu fotbalistul Bastian Schweinsteiger (Manchester United), campion mondial cu naționala Germaniei în 2014, Ivanovic se va dedica "activităților filantropice", printre care și munca sa cu UNICEF, pentru care este ambasadoare din 2007.