Echipa CFR Cluj a părăsit nedrept Europa League la fotbal, după ce a fost învinsă, scor 1-2 (0-0), de echipa elveţiană Young Boys Berna, într-o partidă disputată, joi seara, pe stadionul „Wankdorf” din Berna, în ultima etapă a Grupei A.
După o primă repriză echilibrată, CFR a pus tot mai multă presiune pe defensiva elveţiană, şi-a creat multe ocazii de gol şi a reuşit să deschidă scorul în min. 84, prin Debeljuh, care, dintr-o poziţie la limita ofsaidului, a reluat în poartă o minge trimisă în bară de Rondon.
Firesc, elveţienii s-au aruncat în atac, dar CFR s-a apărat foarte bine, iar Camora, poate cel mai bun jucător de pe teren, a respins cu capul, de pe linia porţii, în min. 89, o minge trimisă tot cu capul de Lefort.
N-a fost să fie calificare pentru România, pentru că în scenă a intrat arbitrul francez Benoit Bastien. În min. 90, centralul a acordat eronat (prostie sau intenţie?) penalty la intervenţia regulamentară a portarului Bălgrădean, care a boxat mingea în careul de 6 metri, în duel cu fundaşul Zesiger. Bastien şi-a continuat circul, l-a eliminat pe Bălgrădean pentru proteste, iar Nsame a transformat lovitura de pedeapsă.
Până la final, s-au mai acordat două cartonaşe roşii, câte unul de ambele părţi: Nsame, pentru fault dur, şi Djokovic, pentru proteste.
În ultimele secvenţe ale jocului, CFR s-a descoperit total, a fost surprinsă pe contraatac, iar Gaudino a marcat golul victoriei în min. 90+6.
CFR a încheiat pe locul 3 în clasamentul grupei şi este eliminată din Europa League. În primăvara europeană merg AS Roma şi Young Boys Berna.