FCV Farul a obţinut al optulea succes stagional: 2-0 (1-0) cu UTA Arad, într-o partidă disputată pe teren propriu, contând pentru etapa a 12 a Superligii la fotbal.
„Marinarii” au deschis scorul în min. 19, când Alibec a transformat un penalty foarte uşor acordat, iar până la pauză s-au aflat permanent la conducerea ostilităţilor.
Repriza secundă a început cu un penalty pentru UTA, în min. 52, fază la care Corinus a văzut cartonașul roșu, însă Postolachi a trimis balonul mult peste bara transversală. Chiar şi cu un jucător în plus, UTA nu a putut desface apărarea Farului, care a continuat însă să pună multe probleme în atac, prin Alibec sau Doukoure.
Schimbările au oferit și mai multă siguranță constănțenilor, Casap, Banu - la debut în campionat, Borza și Morar evoluând excelent și contribuind la reușita din final a lui Casap, care a stabilit scorul final, 2-0.
„Sunt fericit, ne interesa să câştigăm meciul, am dominat jocul, ne-am creat ocazii în faţa unei echipe agresive. După eliminare, ne-am apărat mai mult, a venit şi golul doi, am câştigat, sperăm să mergem tot aşa", a declarat, la finalul meciului, managerul tehnic al Farului, Gheorghe Hagi.
Farul: Aioani, Sîrbu, Larie, Corinus, Kiki, Artean, Băluță, Grameni (min. 69, Casap), Doukoure (min. 81, Banu), Alibec (min. 81, Morar), Munteanu (min. 58, Borza).
În clasament, Farul ocupă locul întâi, cu 27 de puncte.
Etapa viitoare, duminică, 9 octombrie, echipa constănţeană va juca, în deplasare, cu Sepsi Sf. Gheorghe.
Foto: farulconstanta.com