Fotbal / FC Viitorul a intrat în zona retrogradării după înfrângerea cu Pandurii

124
Fotbal / FC Viitorul a intrat în zona retrogradării după înfrângerea cu Pandurii - fotbalviitorulpandurii-1368171782.jpg
Formația constănțeană de fotbal Viitorul a fost învinsă, ieri seară, cu 4-1 (2-1), de Pandurii Târgu Jiu, în deplasare, în ultimul meci al etapei a XXX-a Ligii I. După această înfrângere, formația condusă de Cătălin Anghel a coborât în clasament până pe poziția 16, de pe care se poate retrograda.

Golurile au fost marcate de Matulevicius (min. 19, 45), Mamele (min. 55) și Anton (min. 66) pentru gazde, respectiv Benzar (min. 25) pentru Viitorul.

În minutul 15, Viitorul a beneficiat de o lovitură de pedeapsă după un fault al lui Mingote asupra lui Rusu, însă Cârstocea a ratat penaltiul.

1-0: Matulevicius primește o pasă în spatele apărării constănțene și înscrie cu un lob de la 16 metri peste portarul Buzbuchi, ieșit la marginea careului de 16 metri.

1-1: Benzar șutează de la 25 de metri în stânga lui Mingote.

2-1: Nicoară centrează de pe partea dreaptă, Buzbuchi greșește respingerea, mingea ajunge la Matulevicius, care cu o lovitură de cap din 6 metri înscrie de lângă Bălașa în poarta goală.

3-1: Matulevicius recentrează o minge venită din corner, aceasta ajunge la Mamele, care înscrie cu un șut de la zece metri.

4-1: Buzbuchi îi pasează lui Bejan, care greșește pasa mai departe, Răduț recuperează, îi pasează lui Anton, care înscrie la colțul lung cu un șut de la 102 metri.

Iată echipele:

Pandurii (antrenor: Cristian Pustai): Mingote - Pleașcă (Rusu '38), Rada, Mamele, Vlad - Nistor, Voiculeț (Răduț '46), Anton - Nicoară, Matulevicius, Ibeh (Cristea '65).

Viitorul Constanța (antrenor: Cătălin Anghel): Buzbuchi - Mladen, Bejan, Bălașa, Puțanu - Al. Lazăr, Benzar - Târnovan (Gavra '59), Cârstocea (Mitriță '53), Cristocea (Nikolov '75) - Rusu.

Etapa următoare, Viitorul va juca, luni, cu Gloria Bistrița, pe stadionul "Farul".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7475 secunde