Fotbal / FRF îşi doreşte ca Mirel Rădoi să continue activitatea la echipa naţională

127
Fotbal / FRF îşi doreşte ca Mirel Rădoi să continue activitatea la echipa naţională - 1-1634045562.jpg

Articole de la același autor

Federaţia Română de Fotbal (FRF), prin vocea directorului tehnic Mihai Stoichiţă, a transmis, marţi, 12 octombrie, că îşi doreşte ca selecţionerul Mirel Rădoi să conducă naţionala României şi în barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2022, chiar dacă, în noiembrie, îi expiră contractul cu FRF.

„Mirel Rădoi este selecţionerul României până la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial, iar contractul poate fi prelungit cu acordul ambelor părţi.

Federaţia Română de Fotbal a avut încredere pe tot parcursul acestui mandat că putem, împreună cu Mirel Rădoi, să reconstruim echipa naţională. Performanţa României U21, calificarea la Jocurile Olimpice şi actualele rezultate ale primei reprezentantive confirmă că suntem într-un moment important al unui proces început în urmă cu câţiva ani. În continuare avem încredere că echipa naţională se poate califica la turneul final şi ne dorim ca Mirel Rădoi să fie alături de echipa naţională şi la jocurile de baraj, unde vom ajunge cu două victorii în luna noiembrie”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal, directorul tehnic Mihai Stoichiţă.

Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat, în cadrul conferinţei de presă de după meciul cu Armenia, că, luna viitoare, contractul său cu Federaţia Română de Fotbal expiră şi că echipa naţională va avea nevoie de un alt antrenor.

Foto: Federaţia Română de Fotbal /frf.ro 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.0564 secunde