Fotbal: FRF va obliga cluburile să publice sumele obținute din transferuri, dar și plățile către impresari

171
Fotbal: FRF va obliga cluburile să publice sumele obținute din transferuri, dar și plățile către impresari - rzvanburleanu-1538754672.jpg

Articole recomandate

Federația Română de Fotbal va obliga cluburile din Liga I să își publice pe propriile site-uri oficiale datele financiare, precum sumele obținute din transferurile de jucători, din sponsorizări sau drepturi TV, dar și plățile făcute impresarilor.


Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, la finalul Comitetului Executiv al FRF, că aceste obligații vor fi incluse în noul regulament de licențiere.


"În Comitetul Executiv de azi au continuat discuțiile privind noul regulament de licențiere pentru că la finalul acestei luni va trebui să îl aprobăm. Cel mai important aspect este legat de faptul că dorim să ne asumăm o transparență la nivelul cluburilor. Asta presupune că toate cluburile de Liga I vor fi obligate să-și publice datele financiare pe propriul site cu detalii. Adică inclusiv cuantumul plăților cu agenții de jucători. Va fi un pas care va cântări destul de mult în relația dintre cluburi și suporteri. Deci capitolele bugetare vor fi publicate pe site-urile lor. Ne interesează să aflăm cât la sută din bugetul unui club vine din sponsorizări, cât din drepturile TV, cât din vânzarea biletelor sau sumele totale din transferurile de jucători. Nu e nimic dificil. Iar asemenea practici se regăsesc în fotbalul din Occident. Reprezentanții Ligii au fost de acord, normal, sunt pași importanți pe care trebuie să le facem. E o racordare la fotbalul european", a spus Burleanu.


"Un alt aspect din noul regulament face referire la pragul de rentabilitate financiară, pentru că ne dorim să facem tot ceea ce depinde de noi ca un număr cât mai mic de cluburi să ajungă în insolvență sau faliment. Așa că vom avea un control mai strict de la an la an ca să ne asigurăm dacă nu cumva trebuie să intervenim când se acumulează prea multe datorii. Deci vom avea o relație mult mai apropiată cu cluburile de Liga I", a adăugat el.


În viitorul apropiat, FRF va reduce la 60 de zile perioada în care un club trebuie să își achite datoria către un jucător pentru a nu fi declarat liber de contract. De asemenea, federația va impune și un salariu minim garantat pentru fotbalistul profesionist în România.


"Pe noi ne interesează ca un jucător care se află sub contract cu un club din România să fie plătit la timp. De altfel, chiar azi am discutat de faptul că acum poți deveni jucător liber după 90 de zile dacă nu ești plătit. Discuțiile din Comitetul Executiv au fost ca această perioadă să se reducă la 60 de zile. Cu alte 15 zile în care să notifici clubul. De anul viitor vom lucra mult mai mult cu cluburile din Liga I pentru a le sprijini. S-a mai discutat și despre un salariu minim garantat pentru jucătorul profesionist din România. Au fost mai multe vehiculate (n.r. - sume), dar la 29 sau 30 octombrie vom putea comunica o decizie în acest sens. Un alt articol discutat azi face referire la o creștere a indemnizațiilor de formare a jucătorilor. Pentru ca aceste cluburi implicate la nivel de copii și juniori să aibă un interes din ce în ce mai mare de a investi", a precizat Burleanu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9897 secunde