Fotbal - Liga I: FC Brașov - Petrolul Ploiești 1-1

63
Fotbal - Liga I: FC Brașov - Petrolul Ploiești 1-1 - brasov-1393236710.jpg

Articole de la același autor

FC Brașov și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), duminică seara, sub Tâmpa, într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal. Brașovenii au smuls in extremis un punct, grație golului marcat în prelungiri (90+5) de Cristi Ionescu, dintr-un penalty acordat în urma unui fault al lui Geraldo Alves la Diogo Fonseca, informează Agerpres. 


Petorlul deschisese scorul în min. 68, prin autogolul lui Bruno Madeira. Meciul a marcat revenirea oficială în Liga I a lui Adrian Mutu (după 14 ani) și Ianis Zicu, la Petrolul. Dacă prima repriză a fost destul de echilibrată, cu puține ocazii de gol, cea mai mare fiind lovitura liberă a lui Mutu (45+1), scoasă în corner de portarul Florin Iacob, după pauză oaspeții au dominat jocul, profitând de faptul că aveau superioritate numerică, în urma eliminării lui Adnan Aganovic (44). Zicu (51), Mutu (58, 59, 73) și o altă nouă achiziție a petroliștilor, Tamuz (81), au ratat ocazii bune de gol pentru oaspeți. Cele două echipe terminaseră nedecis și în tur, pe ''Ilie Oană'', 0-0. FC Brașov — FC Petrolul Ploiești 1-1 (0-0), stadion "Tineretului" — Brașov. 


Au marcat: Cristian Ionescu (90+5, penalty), respectiv Bruno Madeira (68, autogol). Cartonaș roșu: Adnan Aganovic (FC Brașov, 44). Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac (București), Daniel Mitruți (Craiova); arbitri asistenți adiționali: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin), Marcel Bîrsan (București); arbitru de rezervă: Dragoș Mihai Iliescu (Craiova). Observatori: Aron Huzu (Sibiu) — CCA, Rodion Cămătaru (Craiova) — LPF.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 22 Decembrie 2013
Stire din Sport : Viitorul Constanța - Concordia Chiajna, 2-1
Pagina a fost generata in 0.9866 secunde