Echipa de fotbal old-boys Obelisc Costinești a participat, zilele trecute, la sărbătoarea clubului Spartak Pleven, fiind alături de prietenii bulgari într-un moment special: aniversarea a 90 de ani de existență.
Foști și actuali internaționali, conducători de structuri sportive și oficiali ai federațiilor au fost prezenți, la Pleven, pentru a sărbători nouă decenii de activitate ale unuia dintre cele mai vechi cluburi din țara vecină: Spartak. Pe lista invitaților speciali, s-a aflat și echipa de fotbal veterani Obelisc Costinești, care a disputat două partide: 1-4 (0-1) cu Progresul Corabia și 0-4 (0-1) cu FC Radnicki Pirot (Serbia).
"Au fost trei zile de sărbătoare, cu încărcătură emoțională. Am trăit o mare surpriză, bulgarii și-au invitat fostele glorii nu numai de la fotbal, ci și din celelalte secții. Este foarte important ca, din când în când, să-ți aduci aminte și de cei care și-au legat numele de club. S-au disputat întreceri la diferite discipline, rezultatele au contat mai puțin, iar la final, participanților le-au fost înmânate diplome, cupe și premii speciale. A fost un bun prilej de a lega prietenii între cluburile din țările învecinate, de a perfecta turnee amicale, inclusiv pe litoral. La banchetul de final, au luat parte peste 400 de persoane, iar șefii federațiilor de la Sofia și antrenorii cu experiență au vorbit cu jucătorii și tinerii tehnicieni", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul echipei din Costinești, Ion Zlate.
Pentru Obelisc, în mini-turneul de la Pleven au jucat Marcel Iordan, Daniel Georgescu, Jean Dumitru, Irinel Răzmeriță, Eugen Agu, Mihai Stanciu (cpt.), Viorel Brătianu, Ion Mitică, Dănuț Guță, Ionuț Iordan, Sorin Mîndru, Nicolae Serafim, Dumitru Covrig, Constantin Piciu, Ser Vyli, Cristian Ioniță și Marian Ion.
În turneele amicale de sală, Obelisc este o formație care are în palmares un titlu de campioană, la Costinești și unul de vice-campioană, la Varna.
"Una e fotbalul de sală, alta pe teren mare. Acum, ne-am testat forțele pentru campionatele care urmează, în România, luna vii-toare, și în Bulgaria, în februarie 2010. Marele câștig este Marcel Iordan, un portar cu talie și reflexe foarte bune", a explicat Zlate.
v v v
Tehnicianul constănțean a fost impresionat de organizarea pregătită de bulgari.
"A fost și sport, și prietenie, și lecție de istorie. La final, am fost invitați să vizităm Mausoleul Eroilor, muzeul amenajat la Pleven. Este impresionant, sunt tranșee, arme, obuze foarte bine conservate, rămase din timpul Răz-boiului de Independență. Timpul parcă a stat pe loc", a povestit Zlate.