Fotbaliștii naţionalei României au transmis un mesaj prin intermediul site-ului Federaţiei Române de Fotbal în care fac apel la suporteri să aibă un comportament civilizat la meciul cu Kosovo, de la Bucureşti, din Liga Naţiunilor.
„Acum, mai mult ca niciodată, vă cerem să fiţi alături de noi. Fiecare dintre voi este important, fiecare susţinere contează. Haideţi să transformăm acest meci într-un moment de referinţă, nu doar pe teren, ci şi în inimile noastre. Obiectivul nostru comun este să ajungem la Mondial, iar acest meci este o piatră de temelie esenţială în acest parcurs. Vă cerem să nu reacţionaţi astfel încât să riscăm să pierdem ceea ce am construit! Avem nevoie de voi în tribune la meciurile viitoare. Lăsăm deoparte geo-politica şi ne concentrăm pe ceea ce vrem mai mult decât orice: să fim la Mondial! Suntem siguri că nimic nu ne poate face mai fericiţi decât o victorie pe teren, fără incidente şi fără emoţii la Comisiile de Disciplină UEFA. Victoria e cea mai dulce revanşă şi cel mai frumos mod de a răspunde unui public care ne-a fost ostil la Priştina”, se arată în mesajul semnat, 'cu respect şi încredere', de Generaţia de Suflet, Echipa Naţională a României.
'”Luptăm împreună, cu determinare şi într-un mod civilizat, demonstrând că suntem o naţiune puternică şi mândră, capabilă să viseze şi să lupte pentru ceea ce îşi doreşte. Haideţi să fim inteligenţi, să ne susţinem şi să ne bucurăm de fiecare moment pe care-l petrecem împreună în această călătorie. Câştigăm, ne bucurăm şi mergem mai departe. Împreună!”, au îndemnat tricolorii.
România va înfrunta selecţionata Kosovo pe 15 noiembrie şi naţionala Ciprului pe 18 noiembrie, ambele de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, în ultimele două partide din Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
România este lider, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.
Liga Naţiunilor 2024/25 va avea efect direct şi asupra preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. Cele mai bune patru câştigătoare de grupe din Liga Naţiunilor, exceptând echipele care au încheiat pe primele două locuri în grupele din preliminarii, vor participa la meciurile de baraj pentru CM 2026, alături de toate cele 12 echipe de pe locul secund din preliminariile clasice. Astfel, vor rezulta patru play-off-uri, fiecare cu câte patru echipe, ce se vor disputa în sistem semifinale-finală, urmând a se stabili ultimele patru naţionale europene participante la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada.