Pe Săgeata Năvodari o așteaptă, sâmbătă, o nouă partidă importantă de campionat. Derby-ul de la Mangalia se anunță dificil pentru fotbaliștii echipei din Năvodari, în condițiile în care Callatis beneficiază de o susținere consistentă din partea suporterilor la meciurile de acasă.
Antrenorul Săgeții, Constantin Gache, a declarat, ieri, pentru "Cuget Liber", că nu se va putea baza în jocul de la Mangalia pe doi dintre titularii de drept: portarul Olteanu și fundașul Popa.
"Olteanu și Popa sunt suspendați pentru partida cu Mangalia. În rest, nu avem jucători accidentați", a spus Gache, pentru care orice rezultat în afara victoriei este exclus din start: "Trebuie să câștigăm, nu concepem alt rezultat, însă nu va fi ușor, cu atât mai mult cu cât la o asemenea confruntare există și ambiții locale. Dacă nu vom câștiga, vom coborî de pe podium. Noi abordăm fiecare meci cu gândul la victorie, din postura de candidată la promovare. Adversarele abia ne așteaptă pașii greșiți", a spus Gache.
În clasament, Săgeata ocupă locul trei, cu 19 puncte, în vreme ce Callatis se află pe locul 14, cu 11 puncte.