Antrenorul Viitorului, Cătălin Anghel:

"Trebuie să rămânem în fruntea clasamentului"

313
Antrenorul echipei FC Viitorul Constanța, Cătălin Anghel, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că meciul de sâmbătă, cu Astra II Giurgiu, nu va fi unul ușor.

"Vom juca împotriva unui adversar care are în lot jucători de la prima echipă, care pot decide soarta unei partide. Ne așteptăm la un meci foarte greu, mai ales că Astra II a plecat cu puncte de pe terenul unor formații cu pretenții, precum Săgeata sau CSMS Iași. Noi trebuie să fim foarte bine organizați, să punem presiune din start. Ne interesează să facem un meci bun, însă mult mai importante sunt cele trei puncte. Nu obișnuiesc să mă uit des pe clasament. Este foarte bine că suntem pe prima poziție, însă cel mai bine este să ne menținem acolo. Mai sunt patru etape din acest tur și sper să obținem punctajul maxim pentru a rămâne în fruntea clasamentului", a spus Anghel.

Tehnicianul a anunțat că are jucători indisponibili pentru meciul cu Astra II Giurgiu.

"Cureteu și Vajou acuză probleme medicale și nu vor putea evolua, dar vor reveni după unele probleme medicale Albu și Onicaș", a explicat Anghel.

La rândul său, mijlocașul Mihai Onicaș a spus că Viitorul nu are de ce să se teamă de Astra II.

"Este o șansă bună să ne distanțăm în clasament, dacă ne va avantaja și jocul rezultatelor. Depinde doar de noi să rămânem pe primul loc și chiar să ne distanțăm. Astra II ocupă o poziție bună în clasament, am învins-o în vară în pregătiri, avem prima șansă și ne dorim mult cele trei puncte. Nu cred că ar trebui să ne intereseze ce jucători vor veni de la prima echipă a Astrei. Nu avem niciun motiv să ne temem, pentru că noi ne dorim să jucăm la anul cu prima echipă a Astrei", a spus Onicaș.

Meciul FC Viitorul - Astra II, contând pentru etapa a 12-a a Ligii a II-a, Seria I, este programat mâine, la Ovidiu, de la ora 11.00. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4163 secunde