Galerie foto. FC Viitorul Constanța s-a calificat în optimile Ligii Campionilor pentru tineret

414
1

Articole de la același autor

FC Viitorul Constanța U19 a reușit să se califice en-fanfare în optimile de finală ale Ligii Campionilor pentru Tineret, după ce s-a impus, miercuri seară, pe stadionul Central din Ovidiu, în fața celor de la FC Copenhaga, cu scorul de 4-2 (1-1).


Din fericire pentru echipa antrenată de Nicolae Roșca, cel mai încăpățânat adversar din teren a fost vântul în rafale care a dat mari bătăi de cap jucătorilor ambelor echipe, atât pe fază ofensivă, cât și pe cea defensivă. 


Biciuiți din tribună de antrenorul echipei de seniori, Gheorghe Hagi, constănțenii au controlat primul act și spre finalul lui au reușit să modifice în premieră tabela, după șutul în diagonală excelent al lui Carlo Casap, fără speranțe pentru portarul advers. 


Numai că bucuria nu a ținut foarte mult în tabăra gazdelor. Danezii construiesc excelent, prind pe picior greșit apărarea Viitorului și reușesc să egaleze, la primul șut pe spațiul porții. 


Negru de furie, Gheorghe Hagi a coborat la vestiare, unde a tunat și a fulgerat nemulțumit de evoluția echipei sale. Actul secund a debutat în același ritm, cu Viitorul la timonă. 


Insistența avea să le fie recompensată, în minutul 67, atunci când Cristian Ene a reușit să înscrie la prima atingere de balon. Copenhaga a încercat să-și asume mai multe riscuri, însă parteneriatul Florinel Coman-Carlo Casap i-a năucit pe oaspeți. 


La golul trei, Carlo Casap saltă o minge peste apărarea daneză, Coman ridiculizează doi adversari și înscrie elegant pe lângă portar, iar ultima reușită avea să inverseze pasatorul-marcatorul. 


De data aceasta, Coman îl servește excelent pe Casap care a trimis o torpilă în vinclu și a lămurit soarta echipei învingătoare. Danezii au mai reușit să reducă din handicap la ultima fază a meciului, atunci cand Wind l-a învins pe Tordai cu o lovitură de cap din patru metri, stabilind totodată scorul final, 4-2 (1-1)


Au marcat: Casap 31, 83, C. Ene 67, Coman 79 / Holse 34, Wind 90+1.


Cartonașe galbene: Dumitrescu 6, Coman 62 / Bellman 12, Jensen 58, Roerslev 82.
Au evoluat formațiile:


FC Viitorul Youth (antrenor Nicolae Roșca): Tordai - Căpușă, Băluță, Ghiță, Kilyen - Ciobanu, Dumitrescu, Casap - Mățan (78 M. Ene), Coman (87 Boboc), Cicâldău (67 C. Ene).


Rezerve neutilizate: Dur-Bozoancă - Drăguș, Tucaliuc, Rusu.


FC Copenhaga Youth (antrenor Brian Riemer): Djukic - Roerslev, Racic, Vesterlund, Felix - Jensen, Wind, Bellman, Rojkjaer (85 Sahin) - Holse, Kristoffersen (73 Bonde).


Rezerve neutilizate: Monty - Moller, Andersen, Frandsen, Appu.


În urma acestui rezultat FC Viitorul s-a calificat în optimile de finală ale Youth League, programate pe 21/22 februarie. Tragerea la sorți a programului optimilor de finală este programată pe 13 februarie. Și în această fază meciurile se vor desfășura într-o singură manșă, pe terenul primei echipe extrase. 


Iată cu cine poate pica FC Viitorul: Paris Saint Germain, Dinamo Kiev, FC Barcelona, PSV Eindhoven, CSKA Moscova, Real Madrid, FC Porto, FC Sevilla.


Comentează știrea

fotbal
9 februarie 2017
asa da

asta este fotbalul pur pe care din cauza banilor si a transferurilor si a naturalizarilor l-am pierdut demult ! pacat ca nici o televiune nu promoveaza acest fotbal !

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.0468 secunde