În amicalul Farului de ieri, cei trei jucători aflați în probe, Gârlă, Gugu și Diouf Racine, nu au fost folosiți, dar au jucat într-o altă partidă de verificare, Farul II - Oil Terminal 3-1 (Butoi 8,40, Nițescu 25 / Ciocănel 75), care a urmat după Farul - Unirea Slobozia și care a fost urmărită și de antrenorul Ștefan Stoica.
"Îi vom mai vedea pe cei trei la antrenamentul de mâine (n.n. - astăzi) și îi vom folosi și în amicalul de sâmbătă, cu CS Eforie. Nu avem dubluri pentru posturile de fundaș lateral, dar ne mai trebuie și un fundaș central", a declarat "Mourinho".
Gârlă, Gugu și Racine au jucat tot meciul ieri, antrenorul Farului II, Gică Butoiu, folosind jucătorii: Vl. Neagu - Gugu, Racine, Gospodin (46 Bubuleandră), L. Leu (55 Lăzărescu) - Nițescu (75 Ureche), Gârlă, Buzea (55 Pascale), A. Iovănescu (75 Sescioreanu) - Butoi (60 Calagi), D. Forminte (60 Almaghe).
Ștefan Stoica a anunțat că luni, 22 ianuarie, va anunța lotul pentru retur. În linii mari, antrenorul s-a hotărât asupra jucătorilor la care va renunța, dar așteaptă și jocul de sâmbătă, pentru a se edifica.