Legendele "marinarilor" au râs cu un ochi și au plâns cu altul la aniversarea clubului

"Găsiți soluțiile renașterii Farului!" (galerie foto)

2755
Zeci de persoane - foști mari jucători, foști antrenori, oficiali sau apropiați ai FC Farul s-au adunat, vineri, la clubul "Beresa", într-o festivitate organizată de grupul de inițiativă "Remember Farul".

Evenimentul, prilejuit de cei 90 de ani de viață ai clubului, a fost orchestrat de fosta glorie faristă Ion Constantinescu, sprijinit de alte două legende, Dumitru Antonescu și Mihai Turcu, de oficiali ai sportului constănțean și de patronul de la "Beresa", Daniel Tudor. Clubul a fost gătit de sărbătoare, cu nenumărate stegulețe, cu sigla echipei, cu bannere și alte însemne în culorile Farului. În plus, tuturor celor care veneau gazdele le agățau un fular alb-albastru în jurul gâtului.
La invitația trio-ului Constantinescu - Antonescu - Turcu au răspuns prezent zeci de persoane cu sânge alb-albastru în vene, din toate generațiile, foști mari jucători, antrenori, oficiali și prieteni ai clubului. Nu au lipsit, printre alții, Petre Comăniță, Paul Peniu, Ilhan Mustafa, Constantin Tâlvescu, Marin și Sorin Tufan, Constantin Mareș, Dan Ștefănescu, Florea Bălosu, Vasile Mihu, Dumitru Caraman, Marcel Lică, Mihai Stoica, Gheorghe Drogeanu, Dumitru Nistor, Ioan Ghirca, Cornel Turcu, Eugen Șovăilă, Dima Tararache, Stere Dămășaru, Robert Manea, Marian Dinu, Costi Bârbora, Bănică Oprea, Tibi Curt, Adrian Pitu, Marius Zadea, Marius Axinciuc, Grigorie Tudor, Florin Pătrașcu, Elena Frîncu, Dănuț Culețu, Dumitru Manole, Viorel Stoica, Aurel Constantin, Valentin Constantin, Ion Răuță, costel Costin, Daniel și Gheorghe Florea, Gheorghe Avram, Valentina Petre, Mirela Drăgan sau Mircea Crețu, iar în partea a doua a festivităților au mai venit Florin Motroc, Ion Barbu, Cosmin Pașcovici sau Petre Buduru.
Bucuria revederii și a momentului aniversar a fost însă umbrită de situația delicată în care se află actualmente FC Farul. Cu un ochi râdeau, cu altul plângeau legendele.
"Suntem bucuroși că ne-am întâlnit atâtea generații, de la cele ale lui Antonescu, Ștefănescu, Hagi, până la cea a lui Mățel, Matei și Tudorache. Deși situația e dificilă la club, spiritul Farului nu va muri niciodată. Oricum, e păcat că cea mai iubită echipă din Dobrogea a ajuns în această situație. Echipa se usucă precum gazonul, dar sperăm să nu moară. Ne pare rău că nimeni din actuala conducere nu a onorat invitația noastră", a declarat Ion Constantinescu.

Elena Frîncu îi donează Farului un teren
"Vă felicit pentru inițiativa acestei reuniri, dar eu cred că, având în vedere momentul greu prin care trece Farul, tema întâlnirii trebuie să fie cum să ajutăm echipa. Puneți-vă întrebări și găsiți soluțiile renașterii Farului!", le-a spus participanților Elena Frîncu, reprezentantul legal al Direcției pentru Sport a județului Constan-ța, care a promis că, dacă cei de față vor reuși să scoată Farul din impas, ea va dona clubului un teren pe care l-a primit la Cumpăna pentru titlul de cetățean de onoare al comunei. Fariștii au ținut și un moment de reculegere în memoria foștilor colegi și prieteni care nu mai sunt pe această lume.

"Am emoții mai mari ca la debut. Cei mai frumoși ani din viață mi i-am petrecut la Farul. Pe cei prezenți astăzi (n.n. - vineri) ne leagă mari bucurii, însă plăcerea revederii e umbrită de tristețea momentului. Îmi doresc ca Farul să nu se stingă"
Dan Ștefănescu

"În aceste momente grele, Farul are nevoie și de suflet, și de dăruire, exact ceea ce puneau în joc acei băieți inimoși care umpleau stadionul"
Petre Comăniță

"Am avut o plăcere deosebită de a juca pentru tribună. Jucătorii actuali nu se mai gândesc la așa ceva. Nu-mi imaginam niciodată că Farul va ajunge într-o asemenea situație"
Dumitru Antonescu

"Eu sunt un ardelean stabilit în acest oraș în urmă cu 40 de ani și adoptat de Farul. Am găsit la Constanța oameni deosebiți. Sunt alături în continuare de echipă și sper să se ridice. E păcat să nu fie o formație de prima jumătate a Ligii 1"
Ioan Ghirca

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2704 secunde