Mijlocașul ofensiv al Farului, Willian Gerlem (24 ani), trebuie să dea o fugă în țara sa, Brazilia, pentru a-și rezolva unele probleme legate de serviciul militar. Accidentat în acest moment, decarul "rechinilor" nu va putea juca nici în următoarele două meciuri ale constănțenilor, cu Oțelul și Dinamo.
"Trebuie să fiu luat în evidență la armată. Inițial, acest lucru trebuia să se întâmple acum trei ani, dar nu am putut ajunge atunci. Acum însă, nu am mai putut amâna. După ce rezolv această formalitate, la Vitoria, sunt liber", a declarat Gerlem.
Willian a plecat în această dimineață spre Brazilia, unde va rămâne până marți, 30 septembrie. Sâmbătă, "rechinul" va participa și la nunta unui văr de-al său.
Accidentat în partida amicală cu CS Otopeni, Gerlem a ratat deja două meciuri de-ale Farului, cu Steaua și CFR Cluj, și nu va putea juca nici în disputele cu Oțelul și Dinamo. Este așteptată reintrarea sa după disputa cu "câinii roșii, ținând cont că în Liga 1 va fi pauză după meciul cu Dinamo, brazilianul având astfel timp suplimentar să se refacă după cele două microrupturi.
"Mi-e greu fără meciuri, doar la alergare și la antrenament. Vreau să recuperez cât mai repede, să ajung să mă pregătesc normal din nou și să revin pe gazon. Am lipsit de la ultimele două partide de campionat, dar suntem un grup, iar cei care intră în locul altora trebuie să-și facă datoria. Am avut două rezultate negative, dar nu trebuie să dezarmăm. Capul sus, trebuie să câștigăm cu Oțelul", a spus Gerlem.
Pentru meciul cu Oțelul, de sâmbătă, de la Constanța (ora 21, în direct la GSP TV), antrenorul Ion Marin nu va putea conta, pe lângă Gerlem, nici pe Băcilă, care-și ispășește cea de-a doua etapă de suspendare primită după "roșul" din meciul cu Steaua. Accidentat la ultimul antrenament de la Constanța înaintea plecării la Cluj, Cruceru nu a mai făcut deplasarea sub Feleac, dar se speră în recuperarea sa până la ora meciului de sâmbătă.
Jucătorii Farului au revenit de ieri după-amiază la pregătire și au în program în această săptămână câte un antrenament, toate efectuate, în partea a doua a zilei, pe terenul SNC. Doar joi, zi în care, la prânz, "rechinii" intră în cantonament, ședința de pregătire va fi efectuată pe terenul mare, în jurul orei 19,30, având în vedere că, pe SNC, Farul II, susține, de la ora 17, meciul din etapa a șaptea a Ligii a III-a, contra lui Callatis Mangalia.
"Țin cu România în meciul cu Franța"
Gerlem a declarat că va ține cu România la meciul cu Franța.
"În 1998, am văzut din Brazilia meciul echipei noastre naționale cu Franța, finala Campionatului Mondial. Am pierdut cu 0-3, a fost rău. Chiar dacă acum, la Franța, nu mai joacă Zidane, echipa tot e puternică. «Cocoșii» au avut mereu fotbaliști buni, la fel ca Brazilia sau Italia. România va avea meci greu, chiar dacă joacă acasă. Voi ține, normal, cu România", a punctat Gerlem.