Serbia - România 40-38, în meci amical de handbal masculin

Golurile lui Buricea n-au salvat situația

261
1 min citire
Handbalistul George Buricea, de la HCM Constanța, s-a numărat printre cei mai buni jucători ai naționalei României, învinsă, sâmbătă seară, cu scorul de 38-40 (20-21), de selecționata Serbiei, în cadrul unui meci amical disputat la Belgrad.
Extrema vicecampioanei României a înscris cinci goluri, celelalte reușite ale formației tricolore purtând semnăturile lui Eremia Pârâianu, Valentin Ghionea (câte 8), Sandu Iacob, Adrian Petrea (câte 4), Gheorghe Irimescu (3), Laurențiu Toma (2), Marius Stavrositu, Mihai Timofte, Marian Cozma și Florin Nicolae (câte 1).
România a abordat jocul cu Serbia, unul dintre ultimele teste premergătoare Campionatului Mondial 2009, puțin dezorganizată, pe acest fond, gazdele trecând rapid în avantaj. Selecționerul Aihan Omer a schimbat partitura, România a trecut la conducerea jocului, conducând și la două goluri, dar tricolorii s-au relaxat prematur și sârbii au intrat la cabine cu avantaj minim, 21-20.
În repriza secundă, echipa gazdă s-a desprins la cinci goluri și, chiar dacă "Turcul" a forțat inclusiv cu doi pivoți, înfrângerea nu a putut fi evitată, 38-40, apărarea fiind îngrijorător de fragilă.
Aseară, la Niș, România și Serbia au disputat meciul revanșă, rezultatul neparvenind până la închiderea ediției.
După această "dublă" amicală, tricolorii revin în cantonamentul de la Reșița, unde vor petrece Revelionul. Primele zile ale lui 2009 îi vor găsi la antrenament, la Polivalentă, apoi, în perioada 8-11 ianuarie, vor participa la un turneu de pregătire în Danemarca, unde adversare vor fi formațiile Islandei, Bosniei-Herțegovina și a țării gazdă.
Turneul final al Campionatului Mondial de handbal masculin 2009 va avea loc, între 16 ianuarie și 1 februarie, în Croația. România este repartizată în Grupa A, alături de Franța, Ungaria, Argentina, Australia și Slovacia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0291 secunde