Handbal, Liga Campionilor / Victorii la „masa verde” pentru CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea

153
Handbal, Liga Campionilor / Victorii la „masa verde” pentru CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea - handbalvictorii-1613044642.jpg

Articole de la același autor



Echipa feminină de handbal CSM Bucureşti a obţinut două victorii la „masa verde”, iar SCM Râmnicu Vâlcea a primit o victorie şi a pierdut două partide în Liga Campionilor, conform deciziei luate de Federaţia Europeană de Handbal (EHF) în legătură cu meciurile care nu s-au putut juca în faza grupelor, din cauza cazurilor de jucătoare infectate cu virusul Covid-19. 


În Grupa A, CSM Bucureşti a câştigat cu 10-0 meciul de acasă cu SG BBM Bietigheim şi cu acelaşi scor pe cel cu Rostov pe Don, din deplasare. 
În Grupa B, SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut (0-10) meciurile de acasă cu Podravka Vegeta Koprivnica şi Borussia Dortmund, dar a primit victoria (10-0) la partida de la Dortmund. 


Totodată, forul european a decis să modifice sistemul competiţional al Ligii Campionilor, astfel încât toate echipele să se califice în optimile de finală, în care se vor confrunta încrucişat între grupe: 1-8, 2-7, 3-6, 4-5. 


Sâmbătă, 13 februarie, CSM Bucureşti va juca ultimul meci din grupă, în deplasare, cu Metz, în timp ce SCM Râmnicu Vâlcea o va întâlni, duminică, 14 februarie, pe teren propriu, pe Brest Bretagne. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5446 secunde