Handbalistele de la CS Tomis, în cantonament la Bușteni

886
Handbalistele de la CS Tomis, în cantonament la Bușteni - 356b7c0a4dbe0de22692ca08ffc1cc50.jpg
După două săptămâni de antrenamente pe nisip, la malul mării, echipa de handbal feminin CS Tomis Constanța a plecat într-un stagiu de pregătire montană, la Bușteni, unde va rămâne până pe 15 august, cartierul general fiind instalat la Hotelul Silva.

"Am încheiat prima fază a pre-gătirii de vară, pe plan local, fetele au efectuat și vizita medicală, iar rezultatele au fost OK. Acum, demarează o nouă etapă, la munte. Antrenamentele, preponderent fizice, vor avea loc afară, dar se va lucra și în sală, deoarece trebuie să punem la punct strategia pentru sezonul 2010 / 2011. Concepem un nou sistem de apărare, dar trebuie să perfecționăm și atacul", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul principal al CS Tomis, Ion Crăciun.
La Bușteni, Tomisul nu va susține niciun meci amical, abia la întoarcere, în drum spre Constanța, fiind planificat un test cu CSM Plo-iești, în sala prahovencelor.
Echipa constănțeană este invitată, vara aceasta, la două turnee: cel de la Slobozia (21-22 august, cu participarea a trei formații din Liga Națională și a uneia din eșalonul secund) și cel de la Galați (28-29 august). De asemenea, există o propunere de susținere a unei "duble" amicale cu HC Dună-rea Brăila, datele jocurilor nefiind încă stabilite.
După începerea campionatului, mai exact după etapa a doua, CS Tomis va mai lua parte la turneul amical de la Veliko Tîrnovo (Bulgaria; 17-18 septembrie), unde invitate sunt formații din regiunea Balcanilor.

Florin Cazan, noul antrenor secund
Schimbări la nivelul conducerii tehnice a Tomisului. După ce fostul secund Victor Dăbuleanu s-a retras la Slatina, funcția acestuia a fost preluată de Florin Cazan, tehnician rămas fără angajament după desființarea CSM-ului Medgidia. Principalul Ion Crăciun îl cunoaște foarte bine pe Cazan, pe care l-a avut ca jucător la HCM Constanța și CSM Medgidia.
"Am mare încredere în Florin, am lucrat împreună și la Medgidia, unde mi-a fost secund. Avem de realizat un obiectiv, clasarea pe locurile 2-5, și trebuie să punem umărul cu toții la treabă. Obiectivul este greu, dar nu imposibil de realizat", a explicat Crăciun.
v v v
Președintele clubului Tomis, Gheorghe Slabu, speră ca, și în sezonul 2010 / 2011, echipa să prindă cupele europene.
"Am câștigat medaliile de bronz, ne-am calificat în Cupa Cupelor, acum trebuie să ne menținem cel puțin la acest nivel. Vreau să mulțumesc Primăriei, Consiliului Județean și Direcției de Sport a Județului Constanța pentru sprijinul acordat, acesta având un rol determinant în obținerea performanțelor. Sper ca, și în acest an, marcat de recesiune, autoritățile locale să găsească resurse pentru sprijinirea handbalului feminin, pentru obține-rea de noi rezultate frumoase", a spus președintele Slabu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4532 secunde