Hârâci și Sebe, meci pentru sferturile Mondialului din Columbia

670
Hârâci și Sebe, meci pentru sferturile Mondialului din Columbia - 516c4bb4f7c4da2fb47511ce1d3dce7a.jpg
După ce au încheiat pe locul șapte evoluția din concursul pe echipe al Campionatului Mondial de tenis de masă rezervat juniorilor, de la Cartagena de Indias (Columbia), cele două constănțence tricolore, Cristina Hârâci și Ana-Maria Sebe, și-au pus speranțele în concursul de dublu, unde fac pereche. Cele două tindeau înaintea competiției la o clasare cel puțin în optimi, prin care egalau rezultatul de la ediția trecută a Mondialelor, cea din Spania, accederea în primele 16.
Hârâci și Sebe și-au început evoluția de la dublu ieri. Primul meci a fost în "16"-imi, contra dublului olandez Suzanne Dieker / Britt Eerland, constănțencele câștigând lejer, conform așteptărilor, cu 3-0 (7, 4, 6) și avansând astfel în optimi, unde, în zorii zilei de astăzi, au întâlnit, pentru accederea în sferturi, cuplul Kathrin Muhlbach / Sabine Winter (Germania).
Aseară târziu, Cristina și Ana-Maria au susținut și primele partide de pe tabloul principal al probei de simplu, în faza "32"-imilor, cu I-Chun Lin (Taipei), respectiv Lily Zhang (SUA). Constănțencele au depășit grupele preliminare cu câte o victorie din două meciuri: Hârâci - Lucia Martinez (Columbia) 3-0 (5, 3, 6) și Sebe - Lily Phan (Australia) 3-0 (2, 6, 7). Înfrângerile din serie au fost Hârâci - Anna Krieghoff (Germania) 1-3 (14, -7, -10, -7) și Sebe - Ji Na Hwang (Coreea) 1-3 (8, -9, -5, -11).
În noaptea de duminică spre luni, Hârâci a fost eliminată din proba de dublu mixt, în primele 32 perechi. Alături de Quentin Robinot (Franța), Cristina a pierdut cu 0-3 (-6, -8, -3) în partida cu Li Chung Wang și Chia-Chih Lin (Taipei).

Dominația asiatică

Prin clasarea pe locul șapte la echipe, tricolorele, care sunt pregătite de constănțeanca Liliana Sebe, au depășit performanța de anul trecut - poziția a opta. România a avut acum ghinionul să pice în sferturi cu prima favorită a întrecerii, China, de care era extrem de greu, dacă nu imposibil, de trecut. Oricum, în primele opt clasate cinci au fost țări asiatice China (1), Japonia (2), Hong-Kong și Coreea (3), Taipei (6), doar trei europene, Germania (5), România (7) și Rusia (8), spărgând această blocadă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3368 secunde