HC Dobrogea Sud, amendată după incidentele de la Turda
214
Articole de la același autor
DJST Constanța dezaprobă incidentele de la partida HCDS - Dinamo
29 Aprilie 2017
FC VIITORUL CONSTANȚA, CAMPIOANA ROMÂNIEI
13 Mai 2017
Constănțeanca Cătălina Ponor, campioană europeană la bârnă
23 Aprilie 2017
Comisia Centrală de Disciplină (CCD) a Federației Române de Handbal a dat, ieri, publicității măsurile luate împotriva celor de la HC Dobrogea Sud Constanța, după ce jucătorii au ieșit din teren, în finalul partidei cu HC Potaissa Turda, în meciul decisiv al finalei mici din Liga Națională.
În acea partidă, președintele-jucător Ionuț "Rudi" Stănescu n-a mai suportat maniera tendențioasă de arbitraj a brigăzii Bogdan Stark / Romeo Ștefan, care au judecat cu unități de măsură diferite faze identice la cele două porți, veteranul dintre buturi îndemnându-și colegii să părăsească terenul.
Astfel, CCD a decis penalizarea clubului HC Dobrogea Sud cu suma de 5.000 lei, iar Ionuț Stănescu a fost suspendat două etape și amendat cu 1.000 lei, în contextul în care acesta și-a anunțat deja retragerea din cariera profesionistă.
Interesant că FRH a omis să analizeze și prestația celor doi arbitri...
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 14 Iunie 2017
Joi, 08 Iunie 2017
Marţi, 06 Iunie 2017
Miercuri, 14 Iunie 2017
Miercuri, 14 Iunie 2017
Joi, 08 Iunie 2017
Miercuri, 07 Iunie 2017
Vineri, 02 Iunie 2017
Joi, 01 Iunie 2017
Miercuri, 31 Mai 2017