Liga Națională de handbal masculin

HCDS a întrerupt "șirul bucuriei". Constănțenii, învinși de CSM București

295
HCDS a întrerupt

Articole de la același autor

Handbal Club Dobrogea Sud a jucat, sâmbătă după-amiază, la Sala Sporturilor din Constanța, împotriva echipei CSM București. Elevii lui Djordje Cirkovic porneau ca favoriți înainte de primul fluier, însă, așa cum spune proverbul, socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg. 


Prima repriză a început bine pentru HCDS, care a condus la un moment dat cu o diferență de patru goluri, însă oaspeții și-au revenit, iar la pauză tabela arăta 12-10 pentru CSM București. 


În partea a doua, echipa din Capitală s-a distanțat și mai mult, iar constănțenilor le-a fost greu să revină în joc. Pe fondul unei oboseli acumulate, HCDS a fost nevoită să cedeze în fața CSM-ului București cu scorul de 24-28 și să se recunoască învinsă la capătul unui meci în care ratările și-au spus cuvântul. 


De această dată, încurajările frenetice venite din tribune nu au reușit să îi ajute pe constănțeni, așa cum s-a întâmplat la partidele trecute.


Odată cu această înfrângere, pentru HCDS se încheie o perioadă de 4 luni și 24 de zile în care "delfinii" nu au cunoscut gustul eșecului. 


"După atâtea meciuri fără înfrângere, era de așteptat să vină și acest moment. Dar, suntem supărați pentru că nu am jucat bine. Nici noi, portarii, nici în atac. Trebuie să ne adunăm până la meciul cu Buzăul. Să nu abordăm la fel jocul. Să fim concentrați", a declarat, la finalul partidei, portarul Ionuț Iancu. 


"Ne pare rău că punem punct seriei pozitive, ne-am fi dorit o victorie. Ratările ne-au trădat, cred că și oboseala și-a spus cuvântul. E important să vedem unde am greșit, fiindcă mai avem destule meciuri și vrem să ne menținem cât mai sus. Băieții sunt supărați acum, dar trebuie să gândească pozitiv, să strângă rândurile și să mergem mai departe", a adăugat și fostul jucător al HCDS, Laurențiu Toma. 


În urma acestei înfrângeri, HCDS rămâne pe locul 4 în Liga Națională, cu 36 de puncte. Constănțenii au fost egalați de CSM, care a acumulat la rându-i 36 de puncte, însă are un golaveraj inferior formației de pe litoral. 


Programul este unul foarte încărcat pentru HCDS. Constănțenii urmează să joace, astăzi, de la ora 17.00, cu HC Buzău, tot la Sala Sporturilor din Constanța. Meciul va fi unul foarte important, deoarece echipa de pe litoral are nevoie de puncte pentru a se menține aproape de podiumul Ligii Naționale. HC Buzău este o echipă mai slab cotată decât HCDS, astfel că echipa antrenată de Djordje Cirkovic are prima șansă la victorie.


XXX 
Imediat după meciul pierdut de HCDS în fața CSM-ului București, a urmat partida dintre juniorii constănțenilor și juniorii bucureștenilor. George Buricea a schimbat în timp record tricoul de jucător cu treningul de antrenor și a trecut la treabă. 
Meciul din etapa a 2-a a Grupei Valoare 2 s-a încheiat cu victoria constănțenilor, scor 34-30 (17-12). 


Băieții antrenați de George Buricea și Enis Murtaza au 6 victorii din 6 posibile și sunt liderii Grupei Valoare 2. Pentru juniorii HCDS, au evoluat: Preda, Paraschiv - Costea 11 goluri, Ștefan 7, Ostache 5, Stănescu 5, Soare 5, Pavlov 1, Chifor, Cutura, Bruj, Olaru.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2039 secunde