HCM Constanța, pentru a șasea oară campioană a României

645
Sâmbătă, chiar în ziua în care se împlinea un an de la decesul fostului său antrenor, Zoran Kurteș, HCM Constanța a învins fără probleme pe Steaua București și și-a asigurat, și din punct de vedere matematic, cel de-al șaselea său titlu de campioană a României.

HCM Constanța n-a făcut nici jumătate de pas greșit în drumul către un nou titlu de campioană națională. După ce a bătut Odorheiul, Bacăul, fosta Reșița sau Suceava, sâmbătă, a venit rândul Stelei București să se încline în fața celei mai bune echipe de handbal masculin din România.
În cadrul etapei a 24-a a Ligii Naționale, HCM-ul lui Ion Crăciun s-a impus, sâmbătă, în deplasare, în fața Stelei, cu scorul de 38-32, în ciuda replicii curajoase a "militarilor", care, cel puțin în prima repriză, încheiată la egalitate, 18-18,
și-au depășit cu mult condiția.
Astfel, HCM poate destupa sticlele de șampanie: titlul a venit, urmează Cupa României!

Celelalte rezultate ale rundei: U Bucovina Suceava - HC Minaur Baia Mare 47-27, HC Odorhei - Poli Timișoara 30-30, Universitatea Cluj - CSM Satu Mare
37-28, Dinamo Brașov - Știința Bacău 28-36, Pandurii Târgu Jiu - UCM HC Caraș Severin 26-27, CSM Oradea - CSM București 31-34.
În clasament, HCM Constanța ocupă detașat fotoliul de lider, cu 43 de puncte, campioana fiind urmată, în ordine, de HC Odorhei (35 p), Bucovina Suceava (34 p), UCM HC Caraș Severin (33 p) și U Cluj (31 p).
Etapa viitoare, penultima a stagiunii, programată sâmbătă, 14 mai, HCM Constanța va juca, pe teren propriu, cu CSM Oradea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 11 Aprilie 2011
Stire din Sport : Superficiali în prima repriză
Pagina a fost generata in 0.4067 secunde