Respect pentru fostul tehnician sârb

"Zoran Kurteș, întotdeauna în inimile noastre!" / GALERIE FOTO

923
Aproape 100 de suporteri au venit, sâmbătă, în jurul orei 13, la Sala Sporturilor, pentru a-l comemora pe Zoran Kurteș, poate cel mai bun și mai respectat antrenor din istoria clubului HCM Constanța, de la a cărui trecere în neființă s-a împlinit, pe 7 mai, un an.
Constănțenii care l-au îndrăgit și i-au apreciat munca au aprins lumânări și au afișat mai multe bannere: "Nu te vom uita niciodată", "Întotdeauna în inimile noastre", "RIP Zoran".
"Nu-mi vine să cred că a trecut un an, în toată această perioadă ne-am gândit mereu la el. Nu am uitat și știu că și el ne-a vegheat de sus. Ne-a sunat și soția lui Zoran și ne-a felicitat pentru un nou titlu de campioană. Mi-e dor de momentele cu Zoran. Dumnezeu îi ia de multe ori pe cei buni și nu ne putem opune", a declarat directorul executiv al HCM-ului, Nurhan Ali.
Antrenorul sârb al echipei de handbal masculin HCM Constanța, Zoran Kurteș, a murit, pe 7 mai 2010, în camera sa de la hotel din stațiunea Mamaia. Tehnicianul în vârstă de 44 de ani se uita la un meci de baschet, împreună cu un prieten sârb, iar la un moment dat, i s-a făcut rău. Prietenul său a sunat la numărul unic de urgență 112, iar la sosirea echipajului de la Ambulanță, Kurteș era în stop cardio-respirator și fără semne vitale. Medicii i-au făcut manevre de resuscitare, fără să reușească să-l salveze pe antrenor. Ulterior, necropsia a stabilit că decesul a fost provocat de asfixia mecanică cu conținut gastric.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 11 Aprilie 2011
Stire din Sport : Superficiali în prima repriză
Pagina a fost generata in 2.3849 secunde