Liga Națională de handbal masculin, etapa a zecea

HCM Constanța s-a reinstalat în fotoliul de lider

298
HCM Constanța s-a reinstalat în fotoliul de lider - hcm-1415547619.jpg

Articole de la același autor

Campioana HCM Constanța s-a impus pe terenul vicecampioanei Știința Bacău, în meciul din etapa a zecea a Ligii Naționale de handbal masculin, scor 24-22. După această victorie, Constanța a acumulat 19 puncte și ocupă primul loc al clasamentului.

HCM Constanța a reușit, după doi ani și patru luni, să câștige o partidă pe terenul Științei. Meciul de la Bacău a fost controlat în totalitate de către dobrogeni, singura excepție fiind după 20 de minute din prima repriză, când gazdele au fost la conducere, 9-8. Scorul la pauză a fost în favoarea Constanței, 12-10. În cea

de-a doua repriză, jucătorii Științei au încercat să egaleze, însă Toma și compania s-au detașat până la trei goluri, 16-13, aceasta fiind diferența maximă din meci dintre cele două echipe. Pe final, vicecampioana a recuperat și a egalat la 21. După o eliminare suferită de Bacău, Constanța a marcat din nou, 22-21, dar gazdele au egalat încă o dată. Toma a mai punctat încă o dată, iar golul decisiv a fost marcat de Cutura, 24-22. Pentru Constanța au revenit în teren Rakcevic și Popescu, care a apărat foarte bine și a avut o contribuție importantă în obținerea victoriei.

Marcatorii constănțeni au fost: Toma (11), Humet (3), Rakcevic (3), Angelovski (3), Cutura (2), Buricea (1) și Cristescu (1).

Celelalte rezultate ale etapei sunt: CSM București - Steaua 25-23, CSU Suceava - Pandurii Târgu Jiu 24-23, AHC Dunărea Călărași - HC Vaslui 23-24, Dinamo București - HC Odorhei 33-23, HCM Minaur Baia Mare - AHC Potaissa Turda 34-37. Poli Timișoara a stat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 01 Noiembrie 2014
Stire din Sport : CSU Neptun, duel cu U Cluj
Pagina a fost generata in 2.2443 secunde