Campioana României la handbal masculin, HCM Constanța, a început cu dreptul returul Ligii Naționale, reușind, sâmbătă, o victorie în fața celor de la Dinamo București, scor 32-22, în deplasare, la Buzău.
Handbaliștii de la malul mării s-au impus pe tabelă încă din primele minute ale jocului, Csepreghi, Toma și Buricea luând cu asalt poarta dinamoviștilor, astfel că scorul la pauză arăta deja 20-9 pentru constănțeni.
În repriza a doua, gazdele au fost mai active, însă nimic nu i-a oprit pe elevii lui Zvonko Sundovksi să bifeze cea de-a 11-a victorie în campionat.
Iată și celelalte rezultate ale etapei a XII-a: CSU Suceava - CS Caraș Severin 21-20, Știința Bacău - Potaissa Turda 28-28, Poli Timișoara - CSM București 33-24, HC Odorhei - U Cluj 39-29, CSM Ploiești - Pandurii Tg. Jiu 20-23.
Etapa viitoare, HCM Constanța va juca cu U Cluj, marți, de la ora 18.00, în direct pe Digi Sport 2.