Liderul Ligii Naționale de handbal masculin, HCM Constanța, începe, sâmbătă, 7 februarie, returul competiției, dorindu-și iar titlul.
Prima adversară, într-un meci al ambițiilor, la Constanța, este CSM Medgidia.
Cu 22 de puncte după 13 meciuri (11 victorii și două înfrângeri, golaveraj 368-309), HCM Constanța se află la jumătatea cursei de câștigare a campionatului. Sâmbătă, de la ora 11, în Sala Sporturilor din Constanța, HCM primește replica lui CSM Medgidia, formație aflată pe locul 10 în ierarhie, cu 11 puncte (5 victorii, un egal, 7 înfrângeri), care vizează clasarea pe un loc care să o ferească de emoțiile retrogradării.
Se anunță o partidă de foc, ținând cont de ambițiile pe care le-au născut mereu întâlnirile HCM - Medgidia, indiferent de terenul de joc și de locul din clasament.
"Pentru mine, este un meci mai special. Jucăm mereu numai la câștig", a declarat Enis Murtaza, revenit la HCM.
"Toate întâlnirile sunt grele pentru HCM, de aceea, indiferent de adversar, trebuie să fim foarte concentrați", a precizat și secundul HCM-ului, Eden Hairi.