Ion Marin, antrenorul principal al Farului, a declarat că partida cu Rapidul e un examen real pentru elevii săi, care sunt însă pregătiți să le pună probleme serioase bucureștenilor.
"Suntem pregătiți să dezvoltăm și să ne impunem jocul. Va fi o partidă deschisă oricărui rezultat. Farul i-a făcut mai mereu zile negre Rapidului, atât la Constanța, cât și în Giulești. Giuleștenii sunt organizați în joc, dar se pare că la ei mocnește un scandal. Rapidul are jucători de valoare, ce pot influența soarta jocului, însă asta nu înseamnă că nu le putem face față. Este un joc foarte important pentru Farul. Am plecat cu dreptul în campionat și vrem să fructificăm momentul. Vom lupta până la epuizare ca să câștigăm. Sperăm mult în ajutorul publicului", a declarat "Săpăligă".
În afară de Nae și D. Florea, Farul nu are probleme de lot pentru sâmbătă, Gosic și Barbu, care se resimțeau după meciul de la Buzău, reintrând la pregătire normală. Ion Marin a oprit în lotul pentru Rapid aceiași 18 jucători pe care i-a deplasat la Buzău.
"Sperăm să câștigăm duelul tactic cu Peseiro. Rapidul joacă un 4-2-3-1, cu Herea și Costin Lazăr foarte buni la închidere contra Bistriței, însă, este adevărat, Gloria a îndrăznit foarte puțin în Giulești. Bucureștenii combină excelent, au liniștea pasului, nu intră în panică, dar sunt și ei oameni. De la mijloc în sus sunt foarte periculoși, dar au probleme pe linia de fund", a mai spus Ion Marin.
Farul este mai liniștită după succesul de la Buzău, care i-a creat un confort al punctelor. "A fost un joc excelent pentru noi, atât prin evoluție, cât și prin punctele acumulate", consideră principalul farist.
"Nu sunt Mafalda să spun cine va câștiga. Șansele sunt egale. Rapidul are jucători buni, dar niciun meci nu seamănă cu altul"
Florin Maxim,
fundaș stânga Farul
"Sper ca după meciul cu noi, brazilienii Rapidului să nu mai fie catalogați drept jucători minune. Vom avea o partidă grea, dar sperăm ca, la ora jocului, să fim mai în formă decât giuleștenii și
să-i batem"
Ion Barbu,
fundaș central Farul
"Atuul nostru este unitatea grupului, prin care vrem să învingem Rapidul. Așteptăm suporterii în număr cât mai mare la meci"
Răzvan Farmache,
fundaș dreapta Farul
"Toate meciurile din Liga 1
sunt frumoase, dar cele cu Steaua, Dinamo și Rapid sunt mai speciale. Nu mi-e frică de Bozovici, i-am mai făcut față"
Cosmin Băcilă,
mijlocaș dreapta Farul
"E un meci ca oricare altul. Rapidul nu mă impresio-nează. Îmi plăcea mai mult cel de anul trecut. Presiunea e pe ei"
Claudiu Voiculeț,
mijlocaș Farul