Ianis Hagi, debut de vis pentru Genk! A marcat la două minute după ce a intrat și a adus victoria echipei sale

273
< 1 min citire
Ianis Hagi, debut de vis pentru Genk! A marcat la două minute după ce a intrat și a adus victoria echipei sale - hagi-1564225744.jpg
 Ianis Hagi a avut parte de un debut de vis pentru Genk. Românul a adus victoria echipei sale, iar efectul introducerii sale a fost imediat. Intrat în minutul 74 la Genk, românul a avut nevoie de doar două minute pentru a marca.
La prima atingere de balon, internaționalul român și-a pus amprenta pe rezultatul meciului formației sale. După o lovitură liberă executată de la jumătatea terenului, mingea a ajuns la Ito care a încercat să lobeze un adversar, iar Ianis Hagi a venit din spate și a împins mingea în plasă, marcând pentru 2-1. Spre bucuria suporterilor, dar și a părinților săi, care au văzut meciul din tribune.
A fost scorul final al unei partide care a început cum nu se putea mai rău pentru campioana Belgiei. Condusă cu 1-0 după golul lui De Sart, Genk a revenit după pauză, când Nygren și Hagi au marcat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0368 secunde