Victorie foarte importantă obţinută în deplasare de FCV Farul: 2-0 (0-0) cu Dinamo, într-o partidă disputată la Bucureşti, contând pentru etapa a 21-a, ultima din 2021 a Ligii I la fotbal.
Sub privirile marelui antrenor Mircea Lucescu, „marinarii” au făcut un joc foarte bun, dictând ritmul încă din primele minute de joc. Farul a dominat cu autoritate şi şi-a creat ocazii uriaşe în primele 45 de minute, în special prin golgheterul la zi al Ligii I Jefte Betancor (min. 22 - bară şi 26), în timp ce portarul Aioani a fost pus la încercare doar de Răzvan Popa, în min. 33.
La intrarea la cabine, tabela a rămas imaculată, ambele goluri fiind marcate în partea a doua a jocului. În minutul 54, Betancor n-a mai greşit ţinta, atacantul spaniol deschizând scorul cu o execuţie din careul mic, iar trei minute mai târziu, Ganea a dublat avantajul Farului, după o acţiune superbă. Acesta avea să fie scorul final, chiar dacă ocaziile n-au lipsit, cea mai mare fiind semnată tot de Betancor (min. 63, bară).
FCV Farul (manager tehnic Gheorghe Hagi): Aioani, Mladen, Larie, Ghiţă, De Nooijer, Pires (min. 74, Dussaut), Artean, Grameni (min. 64, Pitu), Ganea (min. 64, Petre), Betancor (min. 83, Popescu), Ciobanu (min. 64, Purece).
Aşadar, Farul a obţinut a doua sa victorie în deplasare în acest sezon, un succes în urma căruia echipa constănţeană încheie anul pe locul şase, ultimul care asigură accesul în play-off, cu 32 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova (locul cinci) şi Rapid Bucureşti (locul şapte).
Liga I se întrerupe până la anul, partidele etapei a 22-a fiind programate în week-end-ul 21/23 ianuarie, când Farul va juca, pe teren propriu, cu U Craiova 1948.
Foto: farulconstanta.com