Începe "Cupa Farul" la gimnastică aerobică

697
1 min citire
"Cupa Farul", întrecere de tradiție în gimnastica aerobică românească, își derulează, mâine, pe scena Casei de Cultură din Constanța, ediția a opta.
Competiția este organizată de CS Farul, în parteneriat cu SC Anadolu Automobil Rom SRL Isuzu și cu sprijinul DSJ, al Federației Române de Gimnastică și al Asociației Județene de Gimnastică.
Astăzi are loc ședința tehnică a întrecerii și acomodarea cu sala, iar mâine, de la ora 10, începe concursul. Intrarea este liberă.
La Cupă concurează cei mai buni juniori și seniori din țară, înscriindu-se, alături de loturile naționale de la cele două categorii de vârstă, cu mulți constănțeni în componență, nouă cluburi, din toată țara, nelipsind CSS1 - Farul Constanța (antrenoare, Cristina Spânu și Nicoleta Copoiu) și Asociația CS Win - Gym Constanța (clubul privat al soților Daniela și Remus Nicolai).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0326 secunde