Înfrângere umilitoare pentru CSM Constanţa în EHF European Cup. „Ştiam de la început că nu putem să ne calificăm”

181
3 min citire
Înfrângere umilitoare pentru CSM Constanţa în EHF European Cup. „Ştiam de la început că nu putem să ne calificăm” - fond-handbal1-1760369110.jpg
Echipa de handbal masculin a celor de la CSM Constanţa trece prin momente dificile. După ce pierduse pe teren propriu în faţa celor de la SCM Politehnica Timişoara, a venit rândul ca formaţia de la malul mării să facă un pas greşit şi în cupele europene.
Constănţenii au dat piept, duminică seară, cu formaţia cehă Dukla Praga în EHF European Cup, în Sala Sporturilor „Simona Amânar”, şi au încercat să facă un joc bun în faţa propriilor suporteri, însă nu au reuşit.
După cele 60 de minute de timp efectiv de joc, oaspeţii s-au impus clar cu 37-27, iar CSM Constanţa mai are doar şanse teoretice să se califice în turul următor.
Încă de când am văzut că vom juca cu Dukla Praga am ştiut că ne va fi aproape imposibil să trecem mai departe. Cehii au o echipă tânără, cu jucători cu vârstele cuprinse între 20 şi 26 de ani, şi veţi vedea că vor face o figură frumoasă în acest sezon european. Când mi-am dat seama că nu putem să îi eliminăm, am decis ca aceste două meciuri să le tratăm ca pe unele de pregătire, în vederea partidelor mult mai importante din campionat. Până în prezent am făcut meciuri bune în Liga Zimbrilor, chiar dacă am pierdut câteva dintre ele. La Buzău am scăpat un egal printre degete, la Vaslui am jucat bine, iar cu Timişoara acasă am cedat cu greu în repriza a doua. Aşa a fost să fie, însă eu am foarte mare încredere în băieţii noştri", a declarat directorul tehnic al celor de la CSM Constanţa, Aihan Omer, în emisiunea „Dincolo de scor” de la Antena 3 Constanţa, parte a trustului de presă Cuget Liber.
Acesta a comentat şi declaraţiile controversate făcute de selecţionerul George Buricea la adresa sa, după ce a spus că reconstrucţia echipei trebuie să înceapă cu constănţeni.
Nu vreau să comentez prea mult ce a spus George Buricea. Îl cunosc bine, l-am antrenat şi ştiu că el este un tip mai vulcanic. El este supărat că echipa sa nu merge foarte bine în campionat şi are problemele sale. Poate că de aceea şi-a permis să spună anumite lucruri. Este frustrat că nu îl numesc constănţean, dar cum să îi spun constănţean dacă este născut în Brăila? Nu îi port pică şi ştiu că dacă îşi va rezolva problemele la echipă se va mai calma", a mai spus Aihan Omer.
Aihan Omer a comentat şi despre infrastructura sportivă care lipseşte cu desăvârşire în Constanţa.
Mă uit la cei de la Braşov, care au şapte săli de handbal. Oradea are două, Reşiţa la fel. Şi noi nu avem unde să ne antrenăm aici. Eu am şi o academie, unde mă ocup de juniori şi merg cu ei la Cumpăna să ne antrenăm, în sala de acolo. Păi Cumpăna a putut să îşi facă sală, stadion, acum vrea să facă şi bazin de înot şi noi nu suntem în stare de nimic? Este păcat", a concluzionat Aihan Omer.
Aşadar, CSM Constanţa va juca peste o săptămână returul de la Praga, însă va fi cel mai probabil doar un meci de palmares pentru că diferenţa de zece goluri cu greu poate fi remontată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0943 secunde