Ion Barbu și Pașcovici, șanse minime de a fi păstrați în lot

2333
Vacanța "marinarilor" a luat sfârșit. Lotul Farului se reunește astăzi, la ora 10.30, la stadion, iar sub comanda antrenorilor Ștefan Stoica și Vasile Mănăilă se vor afla și cei patru jucători reveniți de la Delta Tulcea: Ionuț Larie, Florin Pătrașcu, Emil Nanu și Cristian Pantelie.
În cazul lui Ion Barbu și Cosmin Pașcovici, "Mourinho" a spus că sunt șanse mici ca ei să mai continue la formația constănțeană.
La reunire, vin numai fotbaliștii români, în timp ce jucătorii străini sunt așteptați la Constanța abia vineri, 15 ianuarie.
După o săptămână de pregătiri pe plan local, FC Farul va efectua un cantonament la Poiana Brașov, în perioada 17-25 ianuarie, care se va încheia cu un meci amical în compania Unirii Slobozia, iar pe 28 ianuarie, "marinarii" vor pleca în Antalya (Turcia), pentru un nou stagiu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4685 secunde