Ion Crăciun, la judecata Comisiei de disciplină
Articole de la același autor
Partida dintre CSU Neptun și Cetate Deva, una cu mari implicații în zona retrogradării, s-a încheiat la egalitate, scor 22-22, rezultat care a fost decis, în bună parte, de maniera cel puțin bizară a brigăzii bucureștene de arbitri Radu Iliescu / Doru Manea, care, în special în repriza secundă, a tocat mărunt formația constănțeană și nervii antrenorului Ion Crăciun.
Tehnicianul constănțean a fost eliminat, la jumătatea celei de-a doua reprize, pentru proteste, iar la final a făcut o serie de declarații incendiare, la adresa arbitrilor, a observatorului de joc Gabriel Antonescu și a federației.
"Echipa a jucat bine, diferența fiind făcută de maniera de arbitraj. Poate că nu întâmplător au schimbat trei cupluri de arbitri la acest meci, până au ajuns la unul care le-a convenit! Așa ceva nu se face! N-ai voie să judeci într-o parte într-un fel, în cealaltă altfel. Dacă vezi pași într-o parte, să vezi și în cealaltă parte, vezi fault în atac la pivot într-o parte, în cealaltă nu-l vezi. Și în momentul în care îi atragi atenția că am șanse să câștig și să fluiere corect, mi-a dat roșu că le-am spus că maniera de arbitraj e criminală! Normal! Ei decid! Dacă federația este formată, în momentul acesta, numai din arbitri, suntem la mâna lor. Specialiștii din handbal ei sunt, așa că ori plecăm capul și mergem mai departe și ne cerem scuze tot timpul, ori ne dăm la o parte și îi lăsăm pe ei să și antreneze", a declarat, după meci, Ion Crăciun, citat de sportsudest.ro.
Membrii Comisiei de disciplină nu au luat, încă, nicio decizie. Ei au solicitat punctul de vedere al observatorului prezent la joc, legat de descalificarea antrenorului Neptunului, dar și punctul de vedere al lui Ion Crăciun, cu privire la afirmațiile făcute în presă. Când va avea loc următoarea ședință, site-ul oficial al FRH încă nu a anunțat!
v v v
Etapa a doua a returului Ligii Naționale de handbal feminin este programată la finalul acestei săptămâni. Runda începe vineri, 16 ianuarie, și se încheie duminică, 18 ianuarie, nu mai puțin de cinci jocuri fiind transmise la TV.
Iată și programul complet al întâlnirilor: vineri: Unirea Slobozia - CSM București, Cetate Deva - ACS Corona Brașov (ora 18.00, în direct la Digi Sport), HC Zalău - HC Dunărea Brăila (ora 19.30, în direct la Digi Sport); duminică: CSU Neptun Constanța - Mureșul Târgu Mureș (ora 12.00), SCM Craiova - HCM Roman (ora 12.30, în direct la Digi Sport), U Cluj - HCM Râmnicu Vâlcea (ora 14.15, în direct la Digisport), CSM Ploiești - HCM Baia Mare (ora 20.30, în direct la Digi Sport).