Ionuț Gheorghe, în optimi la Europene

376
1 min citire
Boxerul constănțean Ionuț Gheorghe, de la CS Farul (antrenor, Ilie Dascălu), s-a calificat în optimile de finală ale categoriei 64 kg de la Campionatul European de seniori de la Liverpool (Anglia).
În "16"-imi, Gheorghe a dispus la puncte, 15-2 (pe reprize 6-0, 3-0, 4-1, 2-1), de Dimitri Levin (Israel), iar în optimi, luni, 10 noiembrie, îl va întâlni pe Evgheni Romașkevici (Belarus), care l-a învins în primul meci, tot la puncte (9-6), pe Lewis Rees (Țara Galilor). Cine va învinge dintre Gheorghe și Romașkevici va boxa în sferturi (unde victoria este echivalentă cu obținerea medaliei de bronz), miercuri, 12 noiembrie, cu câștigătorul partidei Onder Sipal (Turcia) - Marcin Legowski (Polonia).
Într-o categorie cu 23 de boxeri, Ionuț Gheorghe a picat la tragerea la sorți pe partea lungă a tabloului. Celelalte optimi de pe partea sa sunt Wjaceslaw Kerber (Germania) - Boris Katalinic (Croația) și Egidijus Kavaliauskas (Lituania) - Eduard Hambardzumyan (Armenia).
Pe partea scurtă a tabloului se întâlnesc în optimi Farhad Acalov (Azerbaidjan) - Maxim Ignatiev (Rusia), Dzemal Fetahovic (Bos-nia) - Gyula Kate (Ungaria), Joe John Joyce (Irlanda) - John Thain (Scoația) și Dario Vangeli (Italia) - Dimitar Știlianov (Bulgaria).
Din delegația oficială a României la Liverpool mai fac parte doi constănțeni, antrenorul lui Ionuț, Ilie Dascălu, și arbitrul Marius Marga.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0278 secunde