Victorie extrem de preţioasă, obţinută în condiţii speciale, pentru baschetbaliştii de la CSM Constanţa, care s-au impus, cu scorul de 94-83 (47-41 la pauza principală), în partida cu CSU Sibiu, disputată la Sala Sporturilor, în cadrul etapei a 12-a a Ligii Naţionale.
Echipa antrenată de Dan Fleşeriu şi Octavian Boian a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale, cu o rotaţie de numai… opt jucători!
Isaiah Philmore a reuşit cea mai bună prestaţie stagională şi a încheiat cu 29 de puncte, şase recuperări şi patru pase decisive. El a fost urmat de Jorden Duffy (23 de puncte, trei recuperări, şapte pase decisive, şase intercepţii), Mo Pratt (12 puncte, nouă recuperări, patru pase decisive, trei intercepţii), Ştefan Gribinic (şase puncte şi o recuperare), Alin Andrieş (două puncte, o pasă decisivă), Andrei Oprean (trei pase decisive, două recuperări), Vitalie Bălan, Alexandru Jeles şi Theodore Ştefan.
Pentru CSM Constanţa, urmează o etapă în deplasare, la Corona Braşov, pe 21 decembrie, apoi echipa va reveni acasă la finalul anului pentru un meci cu CSM Târgu Mureş, programat pe 28 decembrie.