Jocurile Europene Baku 2015 / România, medalie de argint la grup, în concursul de gimnastică aerobică

83
Jocurile Europene Baku 2015 /  România, medalie de argint la grup, în concursul de gimnastică aerobică - baku2015greatnewsro2-1434878524.jpg

Articole recomandate

România a cucerit medalia de argint în proba de grup, duminică, în concursul de gimnastică aerobică din cadrul Jocurilor Europene de la Baku, după ce a fost devansată de Ungaria în clasamentul final, transmite Agerpres.ro.



Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Gabriel Bocșer și Lucian Săvulescu, care în calificări ocupaseră primul loc, au primit în finală 21,094 puncte, terminând la 20 de sutimi în urma Ungariei, 21,144 puncte, în timp ce medaliile de bronz au revenit Spaniei, 20,933 puncte.

La perechi mixte, Lavinia Panaete și Dacian Barna, intrați în finală cu a doua notă, s-au clasat pe ultimul loc (6), cu 20,100 puncte. Aurul a fost cucerit de spaniolii Sara Moreno Lopez și Vicente Lli Lloris, cu 21,150 puncte, argintul a revenit italienilor Michela Castoldi/Davide Donati, 21,050 puncte, iar bronzul a fost adjudecat de rușii Duhik Djanazian/Denis Solovev, cu 20,500 puncte.

Bilanțul delegației României a ajuns la cinci medalii, trei de argint și două de bronz. Andreea Iridon a cucerit o medalie de argint la bârnă și una de bronz la paralele, Roxana Borha și Elena Meroniac au luat argintul la kaiac dublu — 500 m, Marius Berbecar a cucerit bronzul la paralele, iar a treia medalie de argint a fost adusă de grupul Lavinia Panaete, Bianca Gorgovan, Dacian Barna, Gabriel Bocșer și Lucian Săvulescu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2037 secunde