Jucătorii constănțeni, obiective ambițioase la Naționalele de squash

136
Jucătorii constănțeni, obiective ambițioase la Naționalele de squash - squash32-1427482084.jpg

Articole de la același autor

Week-end cu emoții pentru jucătorii de squash constănțeni, care sunt prezenți la startul celui mai important turneu de profil din România: Campionatul Național de seniori (diviziile A, B și C) și senioare, organizat la București. 


Astfel, sâmbătă, 28 martie, și duminică, 29 martie, complexul Aerosquash Băneasa este gazda Naționalelor, la ediția din acest an înscriindu-se nu mai puțin de 108 sportivi din toate cluburile din țară:  32 de jucători la Divizia A, 32 de jucători la Divizia B, 26 de jucători la Divizia C și 18 jucătoare la secțiunea feminină. 


Constanța va avea nu mai puțin de 10 reprezentanți la reuniune: Răzvan Țurlea (în DA), Alexandru Dragomir, Antonio Dragomir, Vlad Roman, Valentin Radu (în DB), Narcis Osman, Florin Gulimănescu, Alin Furtună (în DC), Lili Constantinescu și Klara Orosz (în concursul feminin). 


"Vrem ca, la ediția 2015 a Campionatului Național, să facem o figură cât mai frumoasă. Astfel, în Divizia A, în cazul lui Răzvan Țurlea, așteptăm o clasare undeva în zona locurilor 


5-8, la Divizia B, ne dorim să ocupăm două poziții din primele opt, iar la Divizia C, sper ca toți cei trei constănțeni să intre în Top 8. În ceea ce le privește pe fete, așteptări mai mari avem de la Lili Constantinescu, o jucătoare experimentată, pe care o văd terminând în primele opt. Klara este la început de drum, pentru ea va fi un bun prilej de a acumula expe-riență", a declarat, pentru "Cuget Liber", vicepreședintele ACS Squash West Side Constanța, Ilie Bănică. 


În perioada 6-10 aprilie, elevii constănțeni vor lua parte la activitățile din cadrul săptămânii "Școala Altfel", iar una dintre bazele sportive puse la dispoziție iubitorilor de mișcare este West Side din incinta Maritimo Shopping Center. 


"Grație parteneriatelor încheiate cu Direcția Județeană de Sport și Tineret și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în cadrul săptămânii «Școala Altfel», vom primi vizita a peste 200 de copii, din cinci unități de învățământ constănțene - licee și școli gimnaziale. Alături de jucătorii constănțeni, pe al căror sprijin contez foarte mult, îi vom îndruma pe copii și le vom prezenta tainele acestui minunat sport - squash-ul", a explicat Ilie Bănică. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1567 secunde