Juniorii C ai Farului încep turneul semifinal al Naționalelor

280
Grupa de juniori C a FC Farul (fotbaliști născuți în anul 1994) începe, astăzi, la Suceava, partidele de la turneul semifinal al Campionatului Național. Alături de "marinarii" mici, care sunt pregătiți de Ion Constantinescu, mai participă Sporting Suceava (clubul organizator), FCM Bacău, Oțelul Galați, Petrolul Ploiești și Steaua București.
Astăzi, la ora 10, se desfășoară ședința tehnică a întrecerii, în care se vor stabili componența celor două grupe și ordinea jocurilor, iar după-amiază încep partidele, fiind programate două, de la orele 17 și 18,30. Mâine și poimâine au loc alte patru partide (câte două pe zi, de la aceleași ore ca și astăzi), duminică e zi liberă, iar luni, 6 iulie, are loc finala turneului, care va desemna formația ce va disputa finala Naționalelor de la Mogoșoaia, de pe 10 iulie, de la ora 19.
"Toate adversarele noastre sunt redutabile, dar sperăm să ne calificăm în finală", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ion Constantinescu, care va fi ajutat la Suceava de antrenorul Dumitru Antonescu.
Celălalt turneu semifinal se desfășoară la Timișoara, participând FC Brașov, Școala de Fotbal "Gică Popescu", LPS Banatul Timișoara, Kinder Sângeorgiu de Mureș, Atletic Club Satu Mare și Rapid București.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 02 Iulie 2009
Stire din Sport : "Constanța, trezește-te!"
Miercuri, 01 Iulie 2009
Stire din Sport : Adio, domnule Profesor Mihai Naca!
Pagina a fost generata in 2.4311 secunde