FRH ia măsuri pentru a evita scandalul blaturilor

Kurteș își menMeciurile din ultimele două runde ale LN feminine se vor juca de la aceeași oră ajează titularii pentru Cupa României

2708
Federația Română de Handbal a decis ca toate partidele din ultimele două runde ale Ligii Naționale feminine să se dispute de la aceeași oră.
Astfel, meciurile etapei a 25-a (CS Tomis Constanța - HC Dunărea Brăila, HCM Buzău - Cetate Deva, HCM Roman - Rulmentul Brașov, HC Oțelul Galați - Știința Bacău, Universitatea Reșița - Universitatea Cluj, Rapid București - HC Zalău), programate miercuri, 5 mai, vor începe la ora 18.00. În devans, s-a jucat o singură partidă, HCM Baia Mare - Oltchim Râmnicu Vâlcea, scor 31-35.
"Măsura luată de FRH este una foarte bună, pentru a se evita astfel jocurile de culise. Bătălia este foarte strânsă și în zona cupelor europene, și în cea a retrogradării, iar totul trebuie să se decidă numai pe teren. Noi vom avea cu Brăila un meci foarte greu, de totul sau nimic. Dacă vom câștiga, nu mai putem rata calificarea în cupele europene. Vom avea nevoie și de susținerea suporterilor, pe care îi așteptăm la Sala Sporturilor în număr cât mai mare", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul tehnic al CS Tomis, prof. Traian Bucovală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4042 secunde