Concurs La Farul, Gache îl încuraja pe Hagi să dea imaginației frâu liber

564

Articole de la același autor

Pe Constantin Gache, antrenorul principal al Farului, îl leagă o prietenie strânsă de tehnicianul stelist Gică Hagi. "Regele" a debutat la Farul avându-l alături pe Gache,
iar de atunci cei doi se respectă și se înțeleg foarte bine. Astfel că pentru Gache ar fi o bucurie în plus să reușească să învingă Steaua, deși principalul farist spune că, în meciul de vineri, de la Constanța, s-ar mulțumi și cu un egal.
"Hagi era un copil când a intrat lângă noi în echipă. Îmi aduc aminte de o fază când, într-un meci, a luat mingea de la 16 m și nu s-a oprit cu ea decât în poarta adversă. Eu îl încurajam să facă pe teren ce știe, să dea frâu liber imaginației, chiar dacă unii dintre colegi mai țipau la el să joace din prima sau să dea pasă. În acea perioadă, Hagi juca și la Farul, și la «Luceafărul», și la echipa națională de juniori. Era numai pe trenuri", își amintește Constantin Gache.
Timpul a trecut însă, sosind vremea ca, vineri, cei doi să se înfrunte și ca antrenori. Gache la Farul, Hagi la Steaua.

Grav, dar nu capital
"Steaua este cea mai galonată echipă din fotbalul românesc. Trece printr-o perioadă mai grea, dar se pare că, încet-încet, se pune la punct. Problema rămâne la noi, cum vom aborda meciul, dacă vom avea curajul, ambiția, dăruirea și puterea de a munci", a declarat Gache.
Tehnicianul farist este de părere că o nouă înfrângere a Farului, după eșecul usturător de la Craiova, ar fi gravă, având în vedere ce program greu au "rechinii" în continuare, dar nu capitală.
Constănțenii trebuie să creadă în obținerea unui rezultat pozitiv, Gache dând în acest sens ca exemplu meciul Gloria Buzău - Dinamo, când "gazdele, deși nou-promovate, le-au făcut față dinamoviștilor, jucând cu ambiție și dăruire". "Cheia meciului cu Steaua este ca jucătorii noștri să-și facă datoria și să-și dea sufletul pe teren. Dacă va fi așa, vor fi aplaudați de spectatori, indiferent de rezultatul confruntării", consideră Gache.

Meci de 1, X, 2
Antrenorul Farului crede că meciul este unul de 1, X, 2, foarte greu pentru Farul, însă "rechinii" nu sunt învinși dinainte. "Pentru mine, ar fi o mare mândrie să câștig acest meci, prin prisma relației speciale pe care o am cu Hagi, dar m-aș mulțumi și cu un egal", a mai spus Constantin Gache.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5022 secunde