La revedere, America! Simona Halep, eliminată în turul al doilea la US Open

148
La revedere, America! Simona Halep, eliminată în turul al doilea la US Open - larevedere-1567203154.jpg

Articole de la același autor

Simona Halep a părăsit prematur ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. Tenismena constănțeană a fost eliminată în turul al doilea de americanca Taylor Townsend, jucătoare aflată pe locul 116 în ierarhia mondială. 


După un prim set câștigat de Simona cu 6-2, americanca și-a revenit și s-a impus în parțialul al doilea cu 6-3. Decisivul a fost unul interzis cardiacilor. Taylor Townsend a avut două mingi de meci, dar Simona a revenit incredibil și a întors partida în favoarea ei. La scorul de 6-5, Halep a avut la rândul său o minge de meci, însă jucătoarea din Statele Unite ale Americii a rezistat incredibil și a salvat-o. S-a ajuns în tie-break, acolo unde Taylor Townsend s-a impus cu 7-4 și a obținut astfel calificarea în turul al treilea la US Open. 


"Sunt dezamăgită. Aveam așteptări de la mine, să fiu încrezătoare și să simt jocul. Dar astăzi a fost diferit. Am fost foarte aproape. Am avut minge de meci. Însă uneori se întâmplă. Trebuie doar să privesc înainte, sunt campioana de la Wimbledon", a declarat Simona Halep, la finalul partidei. 


Cu multe kilograme în plus, jucătoarea americană a demonstrat că orice este posibil. A venit de 105 ori la fileu și a câștigat 61 de dueluri. Sunt cifre incredibile realizate de o tenismenă care, vizibil, nu are greutatea unei sportive normale. 
Taylor Townsend va juca în turul al treilea cu o altă româncă, Sorana Cîrstea. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5819 secunde