Laurenţiu Reghecampf, noul antrenor al echipei Universitatea Craiova

114
Laurenţiu Reghecampf, noul antrenor al echipei Universitatea Craiova - reghe-craiova-1690370076.jpg
Laurenţiu Reghecampf este noul antrenor al echipei de fotbal Universitatea Craiova, a anunţat clubul din Bănie la miezul nopţii de marţi spre miercuri, pe site-ul său oficial.

„Laurenţiu Reghecampf revine pe banca tehnică a Universităţii Craiova. Suporterii alb-albaştri îl cunosc deja pe experimentatul tehnician, Ştiinţa, sub îndrumarea sa, arătând un fotbal aşa cum ne dorim cu toţii, ofensiv şi spectaculos”, se arată în comunicatul clubului.

Reghecampf, care a pregătit echipa azeră Neftci Baku în sezonul trecut, preia formaţia din Bănie după despărţirea de Eugen Neagoe, după numai două etape, în care alb-albaştrii au învins-o pe Dinamo cu 2-0 la Bucureşti şi au remizat acasă cu altă nou-promovată, Oţelul Galaţi (0-0).

Reghecampf a antrenat-o pe Universitatea în perioada 26 iulie 2021 - 12 iunie 2022. Reghecampf şi-a început cariera de tehnician în 2010, la Gloria Bistriţa, iar în 2011 a pregătit-o, pentru o lună, pe FC Universitatea Craiova, echipă patronată de Adrian Mititelu. Ulterior a mai activat la CS Snagov, Concordia Chiajna, Steaua, câştigând două titluri (2013, 2014), Al-Hilal Riad, Litex Loveci, FCSB, Al Wahda şi Al Wasl, ambele din Emiratele Arabe Unite, şi Al Ahli Jeddah.

Cu Reghecampf la cârmă, Universitatea a încheiat pe locul al treilea în Liga I, s-a oprit în semifinalele Cupei României, însă a câştigat barajul pentru Europa Conference League cu FC Botoşani (2-0).

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5792 secunde