Liga a II-a, Seria I / FC Farul a luat o bătaie soră cu moartea de la Ceahlăul

362
< 1 min citire
Sâmbătă, în etapa a 18-a a Ligii a II-a, FC Farul a fost demolată pe teren propriu de liderul Seriei I, Ceahlăul Piatra Neamț, scor 1-5.
Nemțenii au condus încă din min. 2, când Răuță a scăpat în plasă mingea trimisă din lovitură liberă de Vădrariu. În min. 17 era deja 0-2: Vițelaru a marcat cu capul în urma unui corner executat de Vădrariu. S-a făcut 0-3 în min. 28, atacantul Marian Constantinescu reluând în plasă o centrare a lui Ionuț Bădescu. Constantinescu a reușit dubla în minutul de prelungire al primei reprize, ducând scorul la 0-4.
În minutul 27, fundașul francez al constănțenilor, Vajou, s-a accidentat grav, fiind luat cu ambulanța de pe teren. În locul său a intrat Dutciuc.
În min. 63, Farul a redus din diferență prin Husein, acesta șutând din interiorul careului după o pasă primită de la Stăncioiu și înscriind golul de onoare pentru constănțeni. Fotbaliștii de sub Pietricica au refăcut distanța de patru goluri în min. 80 prin Achim, care a marcat de la marginea careului mare.
În etapa viitoare, FC Farul va juca în deplasare, cu CS Otopeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.04 secunde