Neregulamentar și nestatutar

Concurs Liga Profesionistă de Fotbal a amânat meciul Farul - Dinamo

417

Articole de la același autor

Comitetul de Urgență al Ligii Profesioniste de Fotbal a amânat, ieri, meciul Farul - Dinamo, care ar fi trebuit să se dispute vineri, la Constanța, în etapa a cincea a Ligii 1. Liga a aprobat astfel cererea lui Dinamo, cu care Farul nu a fost de acord. Decizia este însă neregulamentară și nestatutară.

Ca reacție la cererea lui Dinamo, FC Farul a răspuns în scris atât clubului bucureștean, cât și Ligii, că nu este de acord cu amânarea, întrucât aceasta e nejustificată, ocolește litera și spiritul regulamentului și îi generează mari prejudicii. Liga a judecat însă pentru Dinamo.
Prima încălcare de regulament este legată de data depunerii de către Dinamo a solicitării de amânare. Conform articolului 41.3 din Regulamentul de Organizare a Activității Fotbalistice (ROAF), solicitarea trebuie făcută cu șapte zile înainte, or Dinamo a depus cererea pe 20 august, cu doar patru zile înainte!
Apoi, la articolul 41.2 din ROAF, se stipulează că aprobarea unei asemenea cereri intră în sarcina Comitetului Executiv al Ligii. Ieri, problema a fost soluționată însă de Comitetul de Urgență, deși solicitarea dinamovistă nu era una care să reclame discutarea sa în regim de urgență. Dar, dacă se apela la Comitetul Executiv, exista riscul ca cererea dinamovistă să cadă, așa cum s-a întâmplat sezonul trecut, când solicitarea Stelei de amânare a meciului cu Gloria Bistrița nu a trecut de votul cluburilor membre ale Comitetului Executiv.
Nici motivele invocate de Dinamo nu țin, sunt subțiri. "Cauza invocată de Dinamo nu constituie sub nicio formă motiv de amânare. Meciul nostru cu ei a fost deja reprogramat odată, în funcție de evoluțiile lor din Liga Campionilor. Ce facem acum, reprogramăm reprogramarea? Din presă reiese un lucru foarte clar: Dinamo dorește amânarea pentru a-și recupera jucătorii accidentați. Dar Dinamo are un lot de 40 de jucători. Dacă fiecare echipă și-ar amâna meciurile pentru a-și recupera fotbaliștii accidentați, cum mai desfășurăm campionatul?", a declarat, pentru "Cuget Liber", Ion Marin, directorul tehnic al Farului.
Meciul Farul - Dinamo va fi reprogramată la o dată care se va stabili ulterior, în cel mult 20 de zile de la data inițială.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0183 secunde