Rugby-ul constănţean are o nouă generaţie de excepţie la nivel de juniori. Echipa Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” este foarte aproape de a cuceri un nou titlu de campioană a României la categoria Under 19, însă marea întrebare care se ridică este aceea dacă acest nucleu va putea fi păstrat la Constanţa.
Aşteptat cu mare interes, derby-ul etapei a noua a Campionatului Naţional de rugby juniori U19 s-a disputat pe stadionul „Florea Dumitrache” din şos. Ştefan cel Mare şi a adus faţă în faţă două dintre candidatele la titlul naţional, CNAV-CS Dinamo Bucureşti şi Liceul cu Program Sportiv (LPS) „Nicolae Rotaru” Constanţa.
Iar statutul de derby a fost respectat, jucătorii ambelor echipe luptând cu dăruire pentru victorie până în ultima secundă. La final, tabela a indicat scorul de 30-21 în favoarea formaţiei constănţene, care a reuşit trei eseuri, toate transformate, dar şi trei lovituri de penalitate, care au făcut diferenţa.
Dovadă a îndârjirii din teren, trei dintre jucătorii constănţeni au ajuns după meci la spital - unul a suferit o entorsă, altul un traumatism cranio-facial (fractură cu înfundare oase nazale), iar altul o contuzie toracică -, dar au fost recuperaţi şi s-au întors cu echipa la Constanţa.
„O victorie extrem de preţioasă, mult muncită şi plătită cu preţul accidentării celor trei jucători. Felicitări întregii echipe, felicitări antrenorilor! Constanţa nu duce lipsă nici de modele, nici de valori, important este să avem grijă de aceşti copii", a declarat, pentru „Cuget Liber”, directorul Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”, prof. Andrei Szemerjai.
Iată şi rezultatele înregistrate în celelalte partide ale rundei: CT „Dinicu Golescu” - CSS Unirea Iaşi 5-0 (neprezentare), ACSOV Pantelimon - CSA CSS Steaua Bucureşti 38-7, CSS Bârlad - CSS Gura Humorului 24-22.
În clasament, graţie acestui succes, LPS Constanţa a urcat pe primul loc, cu 38 de puncte, urmată, în ordine, de ACSOV Pantelimon (35 p), CNAV-CS Dinamo (29 p) şi CSS Gura Humorului (29 p, esaveraj inferior, însă un meci mai puţin disputat).
Etapa viitoare, duminică, 3 aprilie, de la ora 14.00, pe stadionul „Mihail Naca” din strada Primăverii, LPS Constanţa va mai susţine un meci cu grad ridicat de dificultate, cel în compania formaţiei ACSOV Pantelimon.
XXX
Aşadar, LPS Constanţa este pe punctul de a-şi îmbogăţi vitrina cu trofee cu încă un titlu de campioană naţională. Trecând peste condiţiile speciale de pregătire din „Badea Cârţan”, subiect asupra căruia vom reveni într-o ediţie viitoare, se ridică un mare semn de întrebare: vor rămâne aceşti copii la Constanţa după terminarea junioratului?
„Am demonstrat că putem face mare performanţă, creştem la malul mării generaţii şi generaţii de campioni. Mulţi dintre componenţii echipei naţionale, dar şi din Superligă provin de la cluburi din Constanţa. Sper ca această generaţie foarte bună să fie păstrată acasă, să clădim o echipă de seniori şi să continuăm activitatea", a declarat antrenorul LPS Constanţa, Radu Nicolae Mocanu.
Foto: Facebook / Nicolae Radu Mocanu